Vlad Filat, despre Kroll 2: Presupun că va figura și numele meu... Mi-a fost imputată ilegal suma de 23 milioane de dolari

Fostul premier Vlad Filat a scris pe Facebook că în raportul Kroll 2 ar putea figura și numele acestuia, deoarece i-ar fi fost „imputată ilegal suma de 23 mln $ prin intermediul unor companii care nu îmi aparțin”.

Foto: UNIMEDIA

„Presupun că în acest raport va figura și numele meu, deoarece în sentința mea de condamnare, în baza unui proces închis, fără expertiză financiar-bancară, fără audierea martorilor, fără garanții elementare ale dreptului la un proces echitabil, proces motivat politic, mi-a fost imputată ilegal suma de 23 mln $ prin intermediul unor companii care nu îmi aparțin, fără a fi identificați beneficiarii reali ai acestor companii și sume”, scrie Filat.

Fostul premier, condamnat la închisoare, scrie că publicarea raportului Kroll 2 „este absolut necesară”.

Potrivit președintelui Comisiei de anchetă cu privire la investigarea furtului miliardului, Alexandru Slusari, membrii Comisiei s-au întâlnit cu reprezentanții Kroll și au intrat în posesia raportului Kroll 2.


Pub