„În perioada acestor 2 săptămâni, am reușit să mă întâlnesc cu multă lume bună, să merg în toate sectoarele orașului, dar și suburbii. Am discutat cu oamenii să văd și să aud personal despre problemele și dorințele lor. Am vorbit despre programul cu care vin și sunt gata să administrez eficient municipiul”, a spus Ion Ceban, într-o conferință de totalizare.
Candidatul PSRM a spus că, în această perioadă, a participat la toate dezbaterile și a răspuns la toate întrebările, oricât de incomode erau.
„Chiar dacă am fost acuzat, învinuit și murdărit fără probe de contracandidatul meu, am demonstrat că nu am ce ascunde și totul este transparent, am vorbit și am prezentat așa cum stau lucrurile în Chișinău. Cunosc nevoile locuitorilor, dar și problemele capitalei și a suburbiilor nu din auzite și nu din textele scrise pe foaie de altcineva. Vin în fruntea primăriei nu pentru a-mi face drum spre o altă funcție”, a mai spus Ion Ceban.
„Am tot obosit să fim împărțiți în ai noștri și ai voștri, în cei de stînga, sau dreapta, să fim repartizați în funcție de culorile politice. Am obosit să dăm orașul în mîinele unor oameni incompetenți, neprofesioniști, care știu doar să vorbească frumos în citate, de pe foaie.
Cred că în acest caz, riscul este foarte mare, ca peste un an să avem dinou alegerea primarului de Chișinău, și asta din cauza unei persoane care are alte scopuri de la bun început.
E timpul să ne oprim și să gîndim bine, ce putem cîștiga și pierde în următorii ani. Lucrurile nu mai pot aștepta. Chiar din prima zi de mandat voi purcede la implementarea celor propuse, iar în prima săptămînă voi face tot posibilul ca să fie creată o majoritate în CMC”, a mai spus Ion Ceban.
Tot astăzi, Ion Ceban a postat, pe Facebook, câteva desene ale fiicei sale, Ilinca, prin care aceasta îi spune cât de mult îl iubește și îi duce dorul.
Ion Ceban / Sursa:Ion CebanUNIMEDIA amintește că turul doi al alegerilor locale generale va avea loc, duminică, 3 noiembrie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!