Potrivit specialiștilor IGSU care au efectuat
investigația statică și dinamică a locului de producere a arderii, flăcările ar
fi pornit de la un reșou electric improvizat.
S-a stabilit că focul ar fi pornit după ce
stăpânul locuinței ar fi utilizat reșoul improvizat pentru a încălzi
încăperile.
Ca urmare, flăcările au distrus bunurile
materiale din două odăi și au deteriorat circa 70% din acoperișul locuinței
vecine.
Stăpânul casei a încercat să stingă focul
cu mijloace proprii însă nu a reușit obținând arsuri pe circa 5% din suprafața
mâinilor, fiind transportat la Centrul republican de leziuni termice din
Capitală.
Menționăm că la fața locului au acționat 4 echipe de pompieri, care au lichidat arderea fără ca această să mai afecteze alte două
locuințe aflate în apropiere.
Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU în cel mai apropiat timp.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!