19,6912 lei/€ BNM anunță scăderi pentru euro și dolar; atenție la curs azi 11:00 Cod galben de ceață în vigoare; vizibilitate redusă pe drumuri 1,5 mil. lei Despăgubire dacă e demis, contract criticat de Curtea de Conturi 37.100 BNS: vizitatori străini prin agenții, în creștere față de anul trecut
După trei săptămâni petrecute în închisoare, Nicolas Sarkozy cere să fie eliberat: Decizia, așteptată astăzi

Un tribunal din Paris va decide luni dacă fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare, la mai puţin de trei săptămâni după ce a început să ispăşească o pedeapsă de cinci ani, relatează AP, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia Images

Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a devenit primul fost şef de stat francez din epoca modernă care a fost trimis în spatele gratiilor după condamnarea primită în 25 septembrie.

El a fost încarcerat la 21 octombrie în aşteptarea apelului, dar a depus imediat o cerere de eliberare.

Conform legislaţiei franceze, detenţia înainte de pronunţarea unei hotărâri în apel ar trebui să fie excepţională. Judecătorii vor evalua dacă Sarkozy prezintă un risc de fugă, ar putea exercita presiuni asupra martorilor sau ar putea obstrucţiona justiţia.

Dacă solicitarea sa va fi aprobată, Sarkozy ar putea părăsi închisoarea La Santé din Paris în câteva ore, sub supraveghere judiciară.

Conform Reuters, dacă instanța va decide să-l elibereze, Sarkozy ar putea fi obligat să poarte un dispozitiv electronic de monitorizare, să depună o sumă de bani sau să se prezinte periodic la autorități.

Fostul preşedinte, care a condus ţara între 2007 şi 2012, neagă acuzaţiile şi susţine că este victima unui „complot” legat de fostul lider libian Muammar Gaddafi.

El se află în detenţie de aproape trei săptămâni în închisoarea Santé din Paris după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de participare la o organizaţie infracţională legată de finanţarea campaniei sale victorioase din 2007, când Sarkozy şi apropiaţi ai săi au încercat activ să obţină sprijin financiar de la regimul libian Gaddafi.

Sarkozy se confruntă şi cu alte proceduri judiciare, printre care o hotărâre din 26 noiembrie a Curţii Supreme din Franţa privind finanţarea ilegală a campaniei sale eşuate de realegere din 2012 şi o anchetă în curs privind presupusa influenţare a martorilor în cazul Libia.


Pub