18,97 lei/l Motorină scade sub 19 lei/l în weekend la 18,97 lei/l, benzină 22,32 lei/l; ANRE 1.000.000 Țigări ascunse în tavanul camionului; organizator, șofer și soție trimiși judecată PCCOCS 300 Permise anulate în 2025 pentru fraudă examene practice ASP; acum 6 camere video în mașini 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește cu 0,003 lei
(video) Noi dispute între Vlah și Recean: Straniu că proiectele din Găgăuzia nu sunt finanțate de Satul European Express. Ce-i răspunde premierul

Noi dispute între Irina Vlah și Dorin Recean la ședința Guvernului. Bașcana s-a arătat nemulțumită că proiectele din Găgăuzia nu sunt finanțate de „Satul European Express”. De cealaltă parte, premierul i-a amintit Irinei Vlah că „regiunea beneficiază de alte proiecte scumpe în valoare de 69 de milioane de lei, și fără Satul European”.

Foto: UNIMEDIA

„Toți membrii au primit o scrisoare de la directorul executiv al CALM Viorel Furdui, unde și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că din cele 680 de proiecte, doar jumătate au primit câștigat și au fost incluse în lista, pe care astăzi o vom aproba. El a menționat că se simte influența politică în hotărâri. Au câștigat proiectele doar primăriile, care sunt reprezentate de partidul de guvernământ. El a propus ca la ședința Guvernului să fie aprobate toate cele 680 de proiecte pentru ca să nu fie insinuări. Dacă Guvernul are această sumă de bani pe care au anunțat-o, atunci în listă trebuie incluse toate cele 680 de proiecte și să fie împărțite în două etape”, menționează Vlah.

Totodată, premierul a precizat că au fost aprobate 399 de proiecte din 680.

„Menționez că toate proiectele trebuie să corespundă cerințelor. Când vor corespunde, atunci vor fi aprobate”, i-a explicat Recean.

În acest sens, bașcana a menționat că e ciudat că anume localitățile din UTA Găgăuzia nu au primit aprobare.

„Localitățile din Găgăuzia și Taraclia nu au primit niciun proiect. Sunt proiecte bune și Comisia Națională regională le-au dat note mari. E straniu că anume Găgăuzia și Taraclia nu au nimerit pe această listă”, a adăugat Vlah.

Prim-ministrul i-a amintit Irinei Vlah că regiunea beneficiază de alte proiecte scumpe.

„Pentru corectitudine și transparență ar trebui să menționăm că acum în Găgăuzia se realizează 19 proiecte, în valoare de 69 de milioane de lei, și fără „Satul European”. Dacă o să mergem la Bugeac, Joltai, Tomai, Ferapontievca, Comrat, atunci vom vedea aceste proiecte”, a mai declarat Recean.

„Dar acestea sunt alte proiecte. Ați anunțat că este „Satul European” și „Satul European Expres”. Sunt localități care vor beneficia de ambele proiecte”, i-a reproșat Vlah.

„E același proiect. Când celelalte proiecte vor trece auditul, atunci vor primi finanțare”, a încheiat premierul.

Tensiunile dintre cei doi durează de mai multe luni. Premierul a atacat-o dur pe irina Vlah la ședințele anterioare, când bașcana încerca să acorde întrebări raportorilor de la ședința Guvernului.


Pub