4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Scene tensionate în capitală: Un șofer a încercat să fugă de poliție, apoi s-a încuiat în mașină și a amenințat că se rănește. Era cu fiul sau de 6 ani alături

Un bărbat de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Chișinău, după ce a refuzat să oprească mașina, iar fiind stopat, s-a încuiat și a amenințat că își va provoca leziuni. În acel moment, copilul său de 6 ani se afla la bord.

Foto: Poliția RM

Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:20. În timpul patrulării pe strada Vadul lui Vodă, la intersecția cu strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana al capitalei, polițiștii au observat un Nissan care se deplasa cu viteză excesivă.

„La solicitarea de a opri, șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea. Automobilul a fost stopat de polițiști în Piața Marii Adunări Naționale.

La volan se afla un bărbat de 58 de ani, care s-a încuiat în mașină, având în calitate de pasager pe copilul său de 6 ani. Acesta a refuzat să coopereze cu polițiștii și a amenințat că își va provoca leziuni cu un obiect asemănător unui cuțit.

Ulterior, copilul a deschis portiera automobilului, iar polițiștii au intervenit, l-au imobilizat și încătușat pe bărbat, acesta fiind condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentarea cazului.

Minorul se află în afara oricărui pericol și beneficiază de asistență specializată, iar bărbatul urmează a fi supus unei expertize psihiatrice de specialitate, în vederea stabilirii stării sale.

Cazul este documentat, iar oamenii legii întreprind acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, notează IGP.


Pub