19,51 lei/l Motorină coboară sub 20 lei/l la 19,51 lei/l, benzină 23,03 lei/l; noile prețuri ANRE pentru weekend la pompă 12.636 lei Polița obligatorie medicală rămâne 12.636 lei în 2026, buget FAOAM de 19 mld lei votat în prima lectură de Parlament 19,85 lei Euro avansează la 19,85 lei în creștere cu 3 bani, dolar 16,94 lei în scădere, curs BNM pentru weekend 665.000 Peste 665.000 pensionari în 2026 cu indexare 6,8%; Chicu cere creștere economică pentru pensii mai mari
(doc) Milionarul din fruntea ANRE: În 2023 a obținut un venit de 1,4 milioane lei din salariu și are o pensie de peste 14 500 lei lunar

Directorul ANRE, Veaceslav Untilă, și-a depus declarația de avere și interese personale la Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru anul 2023. Potrivit datelor indicate, Untilă a obținut în anul 2023, un venit de circa 1,4 milioane de lei din funcția de șef al instituției sau câte 115 mii de lei lunar. La fel, în declarația de avere sunt indicate mai multe conturi bancare, în valoare totală de peste 1,5 mil. de lei.

Foto: ANRE

Astfel, conform declarației depuse la ANI, șeful ANRE a încasat o pensie de 174 de mii de lei și peste 64 de mii de lei din depozitele de la o bancă din țară.  

Totodată, Directorul ANRE a beneficiat și de 17,250 de lei din alocațiile de la stat.

Șeful de la ANRE are în proprietate o casă în folosință din anul 1999, cu o suprafață de 322 metri pătrați, în valoare de peste 2 milioane de lei, un garaj care costă 80 de mii de lei și un apartament cu o suprafață de 72 metri pătrați, în valoare de 407.743 lei.

La fel, Veaceslav Untilă a declarat 11 conturi bancare în lei și valută de peste 1,5 milioane de lei și două automobile Toyota din anul 2021 și 2022, care valorează 939 mii lei și respectiv, 731 mii lei.


Șeful ANRE mai are acțiuni la trei companii. Este vorba despree Agenția Imobiliară Retraco Grup S.R.L  (cota 80%), întreprinderea Novarent (cota 10%) și societatea pe acțiuni Moldcargo (2%).

În ianuarie 2019,  Ștefan Creangă, Veaceslav Untila, Octavian Calmîc și Eugen Carpov au fost selectați pentru funcțiile vacante de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Comisia economie, buget și finanțe l-a desemnat ulterior pe fostul liberal Untilă în această funcție. 

Nu doar directorul ANRE are salariul anual de peste 1 milion de lei. Peste 2 milioane 565 mii lei a fost salariul guvernatorului BNM pentru anul 2023. Totodată, și alți șefi sau angajați de vârf ai unor instituții și întreprinderi de stat se bucură de remunerări grase. Astfel, în prezent, șeful Întreprinderii de Stat Cricova primește anual 1 milion 317 mii anual. Cifrele au fost prezentate de Valentin Cebotar, consilier MAN în CMC, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului municipal.


Pub