20 m Fată de 17 ani decedată în Rezina după cădere de pe stâncă în Mateuți poliția investighează circumstanțele 10 zile Detinutul evadat de la Penitenciarul Cricova reincarcerat dupa 10 zile blocat in trafic Chisinau 755 tone Drumarii ADN imprastiat 755 tone antiderapant in 6 ore pe trasee M1-M5 R1-R31 impotriva poleiului 400 kV Linia 400 kV Isaccea-Vulcanesti-MGRES cazuta din cauza Ucrainei blackout mii locuitori Moldova
ANSA: Șeful Centrului Republican de Diagnostică Veterinară a fost suspendat din funcție

Șeful Centrului Republican de Diagnostică Veterinară a fost supendat din funcție, după ce 73 de loturi de pește infestat a primit certificatul necesar pentru plasarea în comerț. Anunțul a fost făcut astăzi de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul ședinței Guvernului.

Foto: consumator.gov.md

În același timp, ANSA a modificat componența comisiei Laboratorului de verificare a calității produselor, iar Centrul de Diagnostică Veterinară este supus, în aceste zile, unei campanii de audit. Misiuni de control se desfășoară și la mai multe piețe din țară.

”Cum să avem încrederea că alte produse, verificate prin această instituție, sunt de calitate, dupa acest caz?”, a întrebat prim-ministra Maia Sandu.

”În cadrul anchetei demarate în urma acestui caz s-au depistat mai multe lacune, care vor fi înlăturate, astfel încât să asigurăm calitatea produselor pe tot traseul, din momentul intrării în țară a acestora si până la consumator”, a răspuns reprezentantul ANSA.

De asemenea, Maia Sandu a solicitat instituției responsabile ca, pe viitor, sa facă publice și numele companiilor ”care-și permit să-și bată joc de consumator”.

Unimedia amintește că în perioada 20 august-4 octombrie, din 124 de loturi de pește congelat, importat în Republica Moldova, 73 au avut rezultate negative la laborator. În special, a fost vorba de pește infestat cu paraziți. ANSA va prezenta săptămâna viitoare rezultatele finale ale anchetei demarate pe acest caz.


Pub