4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) „Am fost violată la 12 ani, iar rudele s-au dezis de mine”. Povestea unei cerșetoare, care iese cu copilul în stradă, pentru a „aduna bani de gazdă”

„Stau în stradă pentru ca să adun bani de gazdă”. Este istoria unei tinere de 32 de ani, din Hîncești, care de la 12 ani stă cu mâna întinsă, cerând ajutorul trecătorilor, pe străzile capitalei, dar și în alte orașe din țară. Are trei copii, iar pe cel mai mic, de 4 ani, îl ia cu ea la cerșit. Vlada și-a relatat povestea terifiantă într-un interviu pentru Adrian Prodan, scrie SHOK.md.

Foto: captură video

„De mulți ani stau în stradă, de când aveam 12-13 ani. Mama mea a decedat, iar tata și-a ieșit din minți”, povestește Vlada.

Aceasta susține că nu are nici casă, nici masă: „Acum stau la niște oameni, plătesc pe noapte 100 de lei, ca să dorm, abia ieri am dormit prima noapte. Vreau până luni să adun bani să îmi iau gazdă în cămin”.

Întrebată de ce aduce și copilul de 4 ani cu ea, la cerșit, tânăra spune: „Nu am cu cine să îl las, noi suntem singuri. E îmbrăcat bine, e învelit. Mai frig a fost și am cerut și n-am murit”.

Vlada mai are doi copii: „Ei au 15 și 9 ani, ei nu cerșesc, stau la prietena mea, ea mă ajută”.

Cât despre tații copiilor, „unul e în pușcărie, iar altul nu știu unde e”, susține aceasta.

Zice că îi este rușine să cerșească: „Tare mi-i rușine, îmi stă în gât să cerșesc. Eu am lucrat cândva în Chișinău, dar încă nu aveam copilul mai mic, a apărut el și nu mai pot lucra. Să îl dau la casa de copii nu pot. I-am dat pe ceilalți doi și nu vroiau să mi-i dea, au vrut să mă dezică de drepturi, dar Dumnezeu e mare și cum am putut i-am scos”.

„Ca să îi dau la grădiniță, trebuie să am unde trăi. Nu îmi place să întind mâna, dar…”, mai spune tânăra.

Aceasta mărturisește că pe zi, câștigă circa 500-600 de lei, pe care îi adună pentru gazdă: „Nu beau, nu mă tăvălesc pe drumuri. Să am unde trăi, nu mi-ar mai trebui nimic.”

Ce spune Vlada despre acuzațiile că cerșitul ar fi un business, cum reacționează trecătorii și oamenii legii când o văd cerșind cu copilul în brațe și certurile cu alți cerșetori, pentru loc, dar și de ce nu o susțin rudele vedeți în video-ul de mai jos:


Pub