22,71 lei/l ANRE actualizează prețurile pentru mâine; motorina urcă ușor la pompă 2 Accident pe DN28, Iași; camion condus de moldovean, bilanț tragic 19,8181 lei/€ Leul se întărește ușor față de euro și dolar; cursul BNM de azi 10.000 lei Fost polițist din Chișinău, condamnat la închisoare pentru mită
Patru polițiști, cercetați penal de PCCOCS: Ar fi încercat sa scape șoferi de încălcări, prin falsificarea datelor și „transferul” punctelor de penalizare

Patru polițiști din cadrul Inspectoratul Național de Securitate Publică sunt cercetață penal, după ce ar fi introdus în baza de date alte nume decât cele reale, indicate în procesele verbale, în privința șoferilor care au încălcat regulile de circulație. Anunțul a fost făcut de reprezentanții PCCOCS.

Foto: captură

„Mai exact, de la începutul lui 2023, trei funcționare au fost suspendate din funcții pe durata investigațiilor, după ce ar fi introdus în baza de date din calculator alte nume decât cele reale, indicate în procesele verbale, în privința șoferilor care au încălcat regulile de conducere a autovehiculelor. De obicei, acestea indicau numele cuiva din apropiații șoferilor contravenienți, care de fapt nici nu-și foloseau permisele de conducere. 

Astăzi, în Chișinău, au avut loc patru percheziții și la un al patrulea polițist al Inspectoratului, inclusiv în biroul său din Secția Monitorizare și Documentare a Traficului Rutier a INSP al IGP al MAI. Acesta este investigat pentru faptul că a indicat fals, direct în procesele verbale, numele șoferilor trași pe dreapta, care urmau să fie sancționați”, se arată în nota PCCOCS.

Printre cazurile documentate figurează și șoferi contravenienți cu statut de funcționari publici și administratori de companii, ale căror puncte de penalizare și amenzi au fost „transferate” altor persoane, spun responsabilii.

Polițiștii investigați au o experiență de muncă de până la 10 ani.

Investigațiile continuă.


Pub