În urma acestuia nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care 5 victime au fost identificați ca cetățeni ai Republicii Moldova.
Potrivit medicilor, aceștia sunt conștienți și se află într-o stare stabilă.
Impactul s-a produs în această dimineață. În urma incidentului nouă persoane au ajuns la spital, iar patru au refuzat internarea (opt persoane erau în microbuz, iar alte cinci în camionetă).
Ulterior, au apărut și imagini din care se vede cum microbuzul a intrat cu viteză în sensul giratoriu de la Lețcani, izbind în plin camioneta care încerca să traverseze rondul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!