„Ce este interes național? Pentru mine acest lucru sub aspectul economic înseamnă lupta pentru fiecare loc de muncă aici Acasă și pentru veniturile fiecărui cetățean.
În acest context, eu deloc nu înțeleg poziția conducerii Căii Ferate Moldova, care cedează Ucrainei dreptul de a forma garnitura Chișinău-Odesa. Oare nu este posibil de găsit 4 vagoane în Moldova pentru diesel pănă la Odesa și de oferit mai multe locuri de muncă pentru însoțitori și mecanici de locomotivă de la CFM, atunci când mii de angajați ai întreprinderii 6 luni nu primesc salarii ?
Or, direcția Chișinău-Odesa este una din cele mai rentabile, iar cele mai mare venituri de la acest tren, de regulă, se încasează în luna august. Iată de ce în colectivul CFM tot mai mult se întărește ipoteza că conducerea CFM (mai ales cei din echipa veche-veche) premeditat cedează altor țări organizarea transportării feroviare internaționale a pasagerilor, având unele interese personale pecuniare”, arată postarea de pe rețelele de socializare ale lui Alexandru Slusari.
Trei trenuri și-au reluat activitatea la începutul lunii august, după încheierea lucrărilor de reparație. Un anunț în acest sens a fost făcut, la data de 29 iulie, de reprezentanții Căii Ferate din Moldova.
Pe 26 iulie, CFM anunța despre sistarea cursei de tren Ungheni - Bălți Slobozia - Ungheni. Motivul ar fi fost starea tehnică a trenurilor diesel D1.
Lucru pe care l-a anunțat și fostul deputat, Alexandr Slusari, care a atenționat noul Executiv despre importanța subiectului și punerea în discuție a acestuia în cadrul primelor ședințe.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!