„Acțiunea, pe care a desfășurat-o Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul Național de Investigații la Comrat, a avut loc în cadrul cauzei penale, pornită pe fapte de finanțare ilegală a unei formațiuni politice și coruperea alegătorilor. Am comunicat anterior despre perchezițiile operate în acest dosar la mai mulți reprezentanți ai unui concurent electoral la alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia și am oferit informații privind bănuielile care s-au conturat în cauza dată – suspiciuni rezultate din activitățile de investigații și de urmărire penală, efectuate de Poliție, CNA și procuratura anticorupție, în special multiple cazuri de corupere a alegătorilor. Am obținut probe relevante pentru cauză care sunt în prezent în curs de examinare.
În cadrul măsurilor speciale de investigații, s-a conturat bănuiala rezonabilă că în listele electorale ar fi persoane care, la momentul scrutinului, s-ar fi aflat în afara țării noastre, deci nu puteau să participe fizic la alegeri, dar și persoane decedate. Pentru a verifica această informație, a fost necesară ridicarea listelor electorale”, anunță CNA.
După desigilarea cutiilor cu listele electorale, ofițerul de urmărire penală urmează să facă copii ale acestora și să asigure transmiterea listelor în original la Judecătoria Comrat.
Mascații Centrului Național Anticorupție au dat ieri buzna la Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia. Imaginile au fost publicare pe rețele de către presa din regiune.
Centrul Național Anticorupție împreună cu Inspectoratul Național de Investigație, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, a efectuat ridicarea listelor alegătorilor de la Judecătoria Comrat. Temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.
Oamenii au ieșit la protest.
„Ceea ce se întâmplă în aceste momente la CEC din Găgăuzia, unde la comanda conducerii RM au trimis ofițerii CNA, e o decizie abuzivă”. Astfel a comentat fostul șef de stat, Igor Dodon, situația de la Comrat. „Aceștia confiscă listele cu alegători pentru a le împiedica Curtea de Apel Comrat să valideze alegerile”, spune Dodon.
Candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, care a câștigat scrutinul din Găgăuzia a condamnat descinderile de la Comrat și a chemat oamenii la protest.
Irina Vlah a făcut apel către președinta Maia Sandu să oprească presiunile asupra Găgăuziei, iar deputaților din Adunarea Populară să ofere un răspuns la încercările de a face presiuni asupra CEC. „O astfel de atitudine față de Găgăuzia și organele electorale ale autonomiei este inacceptabilă”, a scris acesta pe Facebook. Șefa statului, Maia Sandu, deocamdată nu a comentat declarațiile.
„Declarațiile sunt niște aberații populiste”. Astfel a comentat Partidul Acțiune și Solidaritate acuzațiile mai multor lideri precum că guvernarea PAS ar sta în spatele acțiunilor din Comrat.
Spre seară, deputații din Găgăuzia au adoptat o declarație privind „susținerea deciziei CEC de a valida rezultatul scrutinului de duminică”. Votul a fost unanim.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!