„Aseară, plimbându-ne prin oraș, am constatat că este foarte iluminat, ca și cum Crăciunul continuă. Cred că nu este cazul, în situația în care avem dificit de energie și deconectările sunt posibile. Nu luăm decizii pripite, o să discutăm cu colegii și o să venim cu măsuri”, a spus Alexandru Munteanu.
Primarul general, Ion Ceban, a venit cu o reacție.
„Guvernul galben ne propune să deconectăm lumina în oraș - pe străzi, în parcuri, în curți și alte zone importante pentru că este prea mult iluminat în oraș. Vreau să spun doar un singur lucru, din prim zi au fost deconectat iluminatul decorativ, iar cel de Crăciun despre care ei vorbesc a fost deconectat în ianuarie. Decorativ este capul vostru, a celor de la PAS, pentru că în loc să se gândească la oameni și să propună soluții, ei creează doar probleme și împrăștie minciuni. Pe ce lume trăiți? Vouă vă pasă de țară?”, a menționat edilul.
În urma bombardamentelor asupra infrastructurii critice din Ucraina, a fost afectată linia electrică Isaccea-Vulcănești, componentă importantă a sistemului energetic regional și național.
Ministerul Energiei a anunțat că, pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica, în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, au pus în funcțiune rute alternative de alimentare, inclusiv cele 4 linii de interconexiune de 110kV dintre România și Moldova.
Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina, subliniind că acestea afectează direct și Moldova, care a rămas temporar fără legătura principală cu energia europeană. „Situația rămâne fragilă, iar responsabilitatea revine exclusiv Rusiei”, a menționat șefa statului.
În contextul deconectării liniei electrice Isaccea - Vulcănești, autoritățile fac un apel de consum rațional al energiei în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor electrice de transport și distribuție, inclusiv a liniilor de înaltă tensiune.
Guvernul Republicii Moldova a votat, pe 24 martie, pentru instaurarea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, după deconectarea liniei Vulcănești–Isaccea.
În aceeași zi, deputații au aprobat proiectul în Parlament.
Secretara de stat la Ministerul Energiei, Carolina Novac, a avertizat că, pe 25 martie, ar putea apărea penurie de energie electrică între orele 17:00 și 22:00, intervalul cu cel mai mare consum.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că autoritățile municipale sunt pregătite să aplice măsuri speciale, inclusiv trecerea elevilor la învățământ online și limitarea transportului electric, în cazul unor eventuale deconectări de energie electrică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!