79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Riscă până la 7 ani de închisoare, după ce ar fi primit aproape 5 mil. de lei ilegal pentru activitățile partidului „Șor”: Lidera raională din Edineț, trimisă în judecată

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintei oficiului teritorial Edineț a Partidului Politic „Şor”, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.

Foto: foto-simbol

„Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuita, în perioada iulie – octombrie 2022, activând în calitate de președintă a organizației teritoriale Edineț a Partidului Politic „Şor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, aceasta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului.

În asemenea circumstanțe, învinuita a acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 4,9 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”, precizează Procuratura.

Potrivit oamenilor legii, în cadrul urmăririi penale, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitei în valoare de peste 520 000 de lei.

Învinuita nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.


Pub