22,64 lei/l ANRE anunță scumpiri de mâine la benzină; motorina urcă și ea 870 CI românești reținute la frontieră; cazuri de domicilii fictive 500 Mită medie pretinsă de funcționari SFS; percheziții CNA în desfășurare 19,8433 lei/€ Leul se întărește ușor; cursul BNM pentru moneda unică de azi
(video) Scântei cu subtexte necenzurate, la Parlament. Gherman: „Dacă nu sunteți de acord, mergeți după corabia rusească”. Novac: Și dvs înainte, să arătați drumul

Scântei cu subtexte necenzurate la Parlament, între deputații PAS și BCS, pe tema denunțării acordurilor cu CSI. „Cei care nu sunt de acord, să preia vectorul de deplasare al corabiei militare rusești, așa cum a fost direcționată de către grănicerul ucrainean de pe Insula Șerpilor”, a declarat Doina Gherman. În replică, Grigore Novac a zis: „A fi poate mai oportun să vă duceți înaintea acesteia, să arătați drumul”.

Foto: Colaj UNIMEDIA

„Considerând faptul că, R. Moldova nu interacționează în domeniile politico-militare în cadrul CSI și având în vedere participarea statului nostru la sistemul de securitate al Națiunilor Unite se constată irelevantă menținerea de stat membru al Acordului Consiliului Șefilor de state-membre ale CSI, cu privire la forțele armate și trupele de grăniceri. În contextul celor expuse, Comisia politică externă și integrare europeană propune Parlamentului de a adopta prezentul proiect de lege în prima și a doua lectură, iar cei care nu sunt de acord cu denunțarea, să preia vectorul de deplasare a corabiei militare rusești, așa cum a fost direcționată de către grănicerul ucrainean de pe Insula Șerpilor”, a declarat Doina Gherman, deputata PAS, în cadrul ședinței plenare de ieri, 5 octombrie.

„Vă mulțumim. Asta așa în raport scrie? Vă rog calm, calm. Neglijați reacția, vă rog”, a intervenit președintele Parlamentului, Igor Grosu.

La rândul său, deputatul BCS, Grigore Novac, a venit cu o replică. „Noi, totuși, domnule președinte suntem în plenul Parlamentului. Acum, dacă noi avem la cârma Comisiei politică externă și integrare europeană oameni nesănătoși la cap, care vin cu ofensă la adresa colegilor, care au altă opinie asta e foarte rău”, a spus Novac.

„Cert este că, dacă dumneaiei consideră oportun să ne trimită nu știu unde, atunci, poporul R. Moldova demult toată fracțiunea a trimis și vă trimit mai profund și nu aveți decât să mergeți acolo, or, asta este voința poporului. Dacă nu vă place să ascultați, pentru că până la urmă, noi toți credem că, Parlamentul este o platformă pentru dezbateri civilizate, dar dacă voi nu vreți civilizat - puteți după corabie, înainte corabiei, a fi poate mai oportun să vă duceți sa arătați drumul și să vă abțineți pe viitor de la astfel de reclamații pentru că nu va face față. Nu încercați acum să vă prostiți în halul acesta în plenul Parlamentului”, a mai adăugat deputatul BCS.

Ieri, Parlamentul a mai denunțat trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Proiectele au fost votate de deputați în prima lectură.

Respectiv, se va denunța, la propunerea Ministerului Apărării, ACORDUL dintre statele membre al Comunității Statelor Independente referitor la Forțele Armate Strategice, încheiat la Minsk la data de 30 decembrie 1991. În nota informativă a documentului se menționează că denunțarea acestui Acord nu implică vreun risc, întrucât, în 1993, Republica Moldova a aderat la Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, care reprezintă o bază esențială pentru urmărirea dezarmării nucleare. Până în prezent, 191 de țări au aderat la acest Tratat, inclusiv cele cinci state dotate cu arme nucleare. Mai mult, din punct de vedere al dreptului internațional, Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare are prioritate, fiind promovat în cadrul ONU.

De asemenea, Ministerul Apărării a mai propus denunțarea ACORDULUI Consiliului Șefilor de state-membre ale Comunității Statelor Independente cu privire la Forțele Armate și Trupele de Grăniceri, încheiat la Minsk, la 30 decembrie 2023. Potrivit autorităților, utilitatea acestui Acord nu mai este actuală și nu au fost identificate consecințe politice negative care ar putea să apară în urma denunțării acestui Acord, întrucât țara noastră participă la sistemul de securitate al Națiunilor Unite.

Parlamentul va mai denunța ACORDUL privind crearea Comisiei consultative comune în problemele dezarmării, încheiat la Bișkek, la 9 octombrie 1992. Ministerul Apărării stipulează în nota informativă a proiectului de lege că acest Acord nu mai este oportun, întrucât din start, Parlamentul Republicii Moldova l-a ratificat cu anumite rezerve.

Proiectele de lege privind denunțarea acestor trei acorduri urmează a fi examinate de Parlament și în lectura a doua”, se arată în comunicat.


Pub