CRBL spune că dragostea dintre el și actuala parteneră nu a apărut la prima vedere, ci s-a înfiripat cu timpul. CRBL susține că relația dintre el și Elena Vîșcu, fosta soție, se transformase într-o frumoasă prietenie și, deși au luptat pentru mariajul pe care îl aveau, nu au mai reușit să schimbe nimic, așa că divorțul a fost unica soluție.
CRBL simte că a renăscut de când iubește din nou. Artistul are parte de noi trăiri și nu crede că diferența de vârstă reprezintă o problemă.
„Evident că simt diferența de vârstă. Pentru mine oglinda nu spune 46 de ani și nu mă refer la cum arăt, eu așa mă simt. Eu am ales altceva în viață, am ales să fiu altfel. Sunt mult mai energic, eu nu simt că am 46 de ani și ar trebui să opresc toate motoarele. Și eu sunt destul de nebun, iar Olga este la fel de nebună și se pare că nebunia asta este benefică relației noastre. Am aflat că sunt gelos, nu știam că sunt. Am descoperit la mine o formă de gelozie foarte interesantă.
Sunt gelos, dar experiența îmi spune să nu fiu atât de gelos și mă lupt cu mine să înțeleg lucrurile, să văd altfel. La mine s-a manifestat prin a pune o sută de mii de întrebări și a încerca să știu eu de ce, unde, cu cine. Încerc să înțeleg și să administrez gelozia. Și ea este geloasă, cu toate că nu fac nimic în direcția aia, nu am creat motive. Mie nu îmi place joaca asta de cuplu, nu îmi plac jocurile. Eu urăsc minciuna. Nu pot spune că a fost nici dragoste la prima vedere, dar nici că a venit într-un moment și a umplut toate golurile care îmi lipseau. Nu despre asta este vorba. Este sentimentul acela care s-a înfiripat acolo. Iubirea nu întreabă de vârstă, asta este important', a declarat CRBL.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!