28,80 lei/l Benzină 28,80 lei/l, motorină 34,14 lei/l — prețurile ANRE pentru 14–16 nov 643.675 lei 643.675 lei și 50.500 USD contrabandați, 2 ucrainence reținute 72 h la vama Otaci 3.248 voturi 3.248 voturi la 9:10 din 129 mii alegeri pentru bașcan și 35 mandate în Găgăuzia 9 °C 9 grade maximă astăzi, cer senin și fără precipitații la Chișinău
MoldovaGaz va relua achizițiile de la Gazprom din 1 mai, când expiră contractul cu Energocom: Alte volume vor fi acoperite de furnizorii de pe piață

Șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a publicat scrisoarea companiei adresată Agenției Naționale de Reglementare în Energie în care sunt descrise posibile scenarii de desfășurare a evenimentelor pe piața gazelor din Republica Moldova, începând cu 1 mai 2024, când expiră contractul cu Energocom.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit scrisorii, contractul privind cumpărarea și vânzarea gazelor naturale semnat la data de 29 august 2022 dintre SA. „Energocom” și SA „Moldovagaz”, încheiat în baza dispoziției CSE, expiră la finele lunii aprilie 2024. Astfel, începând cu 1 mai curent SA „Moldovagaz” urmează să revină la procurarea gazelor naturale în limitele cadrului legal.

„SA „Moldovagaz” va putea acoperi, în perioada mai-septembrie 2024. o parte a consumului de gaze naturale din sursele sap „Gazprom”, iar altă parte prin procurarea gazelor la condiții competitive, urmând să aleagă furnizorul, având ca obiectiv echilibrul între obținerea unui cost minim al gazelor achiziționate și asigurarea consumatorilor cu gaze naturale în condiții de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, calitate și transparență”, se menționează în document.

 

 

 


În scopul asigurării securității energetice a Republicii Moldova, SA „MoldovaGaz” și SA „Energocom”, au încheiat un contract individual la Contractul-Cadru EFET de livrare a gazelor naturale pentru perioada ianuarie - aprilie 2024. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale

Pe 2 octombrie 2023, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că nu exclude că Republica Moldova ar putea să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Acest lucru este posibil dacă Gazprom va oferi un preț favorabil și dacă Rusia nu va impune nici o condiție politică Moldovei.

Declarațiile au fost făcute după ce cu două zile înainte de aceasta, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a anunțat că, Republica Moldova din dreapta Nistrului nu va mai cumpăra gaze de la gigantul energetic rus Gazprom.


Pub