Încă din copilărie, Jen Atkin (26 de ani) din Grimsby, regiunea Yorkshire and the Humber, Anglia, a fost o mare mâncăcioasă. Din această cauză, a fost mereu grăsuță. Însă în urmă cu peste doi ani, ajunsese să fie supraponderală. Cântărea 114 kilograme şi toată o lua peste picior pentru faptul că era obeză.
Atunci a început să se ambiţioneze şi să caute să-şi schimbe complet viaţa. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. În numai doi ani, a reuşit să slăbească 50 de kilograme.
Ce metode a ales ca să scape de obezitate, cum a ajuns Miss Marea Britanie 2020, dar și ce mesaj are pentru oamenii care au probleme cu greutatea vedeți pe SHOK.md.
Jen Atkin, aleasă Miss Marea Britanie, după ce toată viața a fost obeză / Sursa:Profimedia
Jen Atkin, aleasă Miss Marea Britanie, după ce toată viața a fost obeză / Sursa:Profimedia
Jen Atkin, aleasă Miss Marea Britanie, după ce toată viața a fost obeză / Sursa:Profimedia
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!