6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Pe fundalul picturii soldatului moldovean decedat la război, Zelenski a felicitat Ucraina cu Ziua Independenței: O sărbătoare a oamenilor puternici

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Independenței. Mesajul său a fost filmat pe fundalul unei picturi murale, dedicate soldatului moldovean ucis la război.

Foto: captură ecran

„Astăzi sărbătorim cea de-a 32-a aniversare a independenței noastre – independența Ucrainei. O sărbătoare a oamenilor liberi. O sărbătoare a oamenilor puternici. O sărbătoare a celor demni. O sărbătoare a celor egali. Ucrainenilor și femeilor ucrainene. Toată lumea din întreaga noastră țară. Aceasta este o valoare pentru fiecare dintre noi și pentru asta luptăm. Și toată lumea este importantă în această luptă, pentru că această luptă este pentru ceva care este important pentru toată lumea. Aceasta este o Ucraină independentă.

„La mulți ani de Ziua Independenței, Ucraina! Glorie Ucrainei!”, a spus Volodimir Zelenski.

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Adresarea a fost filmată împreună cu un cor de copii, care au interpretat o piesă în limba ucraineană. „Suntem etern recunoscători pentru forța cu care Ucraina protejează pacea și securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertății pentru milioane de europeni”, a notat șefa statului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a înmânat Ordinul Steaua de Aur mamei lui Alexandr Mațievskii, soldatul cu cetățenie moldovenească executat de ruși în pădure, pe frontul din Soledar. După apariția imaginilor șocante cu execuția, Alexandr Mațievskii, care a spus „Glorie Ucrainei” înainte de a fi împușcat, a devenit simbolul rezistenței ucrainene în fața invaziei ruse, iar președintele Zelenski l-a decorat post-mortem cu titlul de Erou al Ucrainei,

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a confirmat că soldatul executat de ruși, după ce a spus „Glorie Ucrainei” este moldovean. Instituția condamnă cu vehemență uciderea soldatului originar din Republica Moldova, Alexandr Mațievskii.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a decorat drept „Erou al Ucrainei” pe Alexandr Mațievskii, ale cărui ultimele cuvinte, înainte să fie executat de ruși, au fost „Glorie Ucrainei”.

La data de 9 martie, presa din Ucraina a scris că, soldatul ucis pentru că a rostit „Glorie Ucrainei” este Alexandr Mațievskii, luptător al brigăzii 119 din regiunea Cernigov, este originar din Republica Moldova. Potrivit sursei, bărbatul s-a născut la Chișinău, pe 10 mai 1980, iar în 2008 s-au mutat în Ucraina.


Pub