Cei veniți la aeroport i-au întâmpinat cu flori, drapelul Republicii Moldova și aplauze, după rezultatele obținute la competiția internațională. La sosirea sportivilor a fost prezent și deputatul PAS Mihail Potîrniche.
Și internauții i-au felicitat:
„Adevărata mândrie a țării.”
„Felicitări.”
„Mândria națiunii.”
Alexandrin Guțu a cucerit medalia de argint, iar Mihail Bradu și-a trecut în cont bronzul la Campionatul Mondial.
De asemenea, luptătoarea moldoveană Irina Rîngaci s-a calificat în semifinalele competiției.
De altfel, Anastasia Nichita a anunțat că nu va participa la Campionatul Mondial de lupte din acest an, deși și-ar fi dorit să fie prezentă la competiția din Kazahstan.
Luptătorii de stil greco-roman au fost primii din lotul Republicii Moldova care au intrat în concurs la Campionatul Mondial de la Astana. Țara noastră este reprezentată de cinci sportivi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!