„Guvernul a luat act de numire a Danielei Misail-Nichitin în funcție de ministră a Afacerilor Interne și propune spre demisie din functia de secretară de stat a MAI”, a declarat Artur Mija în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
Noii miniștri de la MAIA, MIDR și MAI, desemnați de premierul Dorin Recean, au depus ieri, 19 noiembrie, jurământul, în prezența președintei Maia Sandu.
Andrian Efros a demisionat din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Anunțul a fost făcut de acesta cu puțin timp înainte de conferința de presă a premierului Dorin Recean, în care urma să vorbească despre remanierile din Guvern.
Așa cum a anunțat UNIMEDIA mai devreme, în fruntea Ministerului Afacerilor Interne a fost numită o femeie. Este vorba despre secretara de stat a instituției de forță, Daniela Misail-Nichitin.
Vladimir Bolea a plecat de la Ministerul Agriculturii, dar nu și din Guvern. Acesta a luat locul lui Andrei Spînu, la Ministerul Infrastructurii de Dezvoltării Regionale. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean.
Doi miniștri noi, în trei mișcări. Pe 18 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat remanierile guvernamentale, menționând cine dintre miniștri pleacă din funcție, precum și cine vine în locul acestora, după ce a promis acum o săptămână, că va propune schimbări.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!