79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Fraudă în numele CNPF: Un document fals promite „investiții autorizate” în criptomonede. Atenționarea instituției

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează populația cu privire la o schemă frauduloasă promovată pe platforma Telegram, în care este utilizat un document fals prezentat drept o hotărâre emisă de instituție care susține în mod eronat că platforma „StormGain – MD” ar fi fost autorizată să activeze pe piața activelor virtuale și a cripto-derivatelo

Foto: colaj

Potrivit CNPF, documentul este fals și nu a fost emis de autoritate. Instituția precizează că, în prezent, nu are competențe legale pentru autorizarea activităților cu active virtuale, iar Republica Moldova nu dispune încă de un cadru legislativ special în acest domeniu, acesta fiind în proces de elaborare.

Autoritatea îndeamnă cetățenii să manifeste prudență față de ofertele de investiții promovate online și să verifice autenticitatea informațiilor care invocă licențe sau autorizații emise de instituții publice.

Persoanele care au dubii privind legalitatea unor servicii financiare sunt încurajate să consulte lista entităților autorizate pe pagina oficială a CNPF sau să contacteze instituția pentru verificarea informațiilor înainte de a lua o decizie de investiție.

CNPF subliniază că protejarea economiilor începe cu verificarea informațiilor din surse oficiale și recomandă evitarea investițiilor bazate pe documente neverificate sau promisiuni de câștig rapid.


Pub