16 Cazuri pediatrice înregistrate; recomandări pentru prevenție și vaccinare 19,4670 lei/€ Leul se apreciază față de euro; vezi cursurile BNM de azi 4.340.000 Grant BERD pentru deșeuri solide; proiect de infrastructură național 10 zile Premierul promite remanieri în Guvern după scrutin; anunț în ședință
(video) Momentul în care motorul unui avion ia foc în timpul unui zbor spre Germania. „Trimisesem deja mesaje de adio”

O aeronavă a companiei germane Condor, de tip Boeing 757-300, care zbura din Corfu, Grecia în Düsseldorf, Germania a fost nevoită să aterizeze de urgenţă în Brindisi, Italia după ce, la doar jumătate de oră după decolare, motorul drept a făcut zgomote neobişnuite şi a izbucnit în flăcări, scrie observatornews.ro.

Foto: X

Motorul drept s-a defectat în plină decolare, la o altitudine de 457 metri, când aeronava zbura deasupra portului Corfu. Piloţii au fost nevoiţi să redirecţioneze aeronava iar aeroportul din Corfu a fost pus sub cod roşu, fiind activate protocoalele de aterizare de urgenţă. Într-un final piloţii au decis că pot continua zborul cu un singur motor, aterizând pe aeroportul din Brindisi, în Italia.

„Ne cerem scuze pentru disconfrotul creat, însă securitatea pasagerilor este prioritatea noastră absolută în orice moment", a anunţat într-un comunicat Condor Flugdienst GmbH.

„A fost o experiență îngrozitoare. Trimisesem deja mesaje de adio, pentru că eram convinsă că s-a terminat", a declarat o pasageră aflată încă în stare de șoc, pentru publicația germană Bild.

Pasagerii au fost nevoiţi să petreacă o noapte în Italia, însă nu toţi au fost cazaţi la hotel din cauza cererii extrem de ridicate. În schimb, vouchere pentru alimente şi pături au fost distribuite la aeroport.

Alt avion a decolat duminică spre Düsseldorf. O anchetă este în curs în vederea stabilirii cauzelor incidentului.


Pub