„Ministra justiției și raportul privind amnistia deținuților deosebit de periculoși.
Anterior, când era întrebată dacă soțul i-a fost condamnat pentru corupție, ne explica că acesta a mai comis greșeli, dar a fost până la relația cu ea. Atunci a fost clar ce fel de persoană este, gata să se lepede de oricine pentru funcție.
Eh, de ar inventa mai repede Popșoi termenul de „corupție moderată” pentru corupții acceptați de PAS, cât de ușor i-ar fi fost ministrei să se justifice pentru soțul atras la răspundere pentru corupție.
În popor, despre așa specimene fără scrupule se zice: nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute.
Astăzi această ministră de fapt a încercat să se spele și să arunce toate pietrele în capul Olesei Stamate, fără a conștientiza că a aruncat cu pietre și spre Maia Sandu, care a promulgat legea. A făcut-o de dragul funcției.
Da, legea amnistiei cu privire la deținuții deosebit de periculoși este o aiureală suspectă. Dar atunci când se amenda legea amnistiei, această doamnă ocupa fie funcția de ministră, fie funcția de secretar de stat la minister. Iar ministerul monitorizează procesele legislative pe domeniul justiției și ea cunoștea despre acest amendament, dar iarăși nu a intervenit la momentul potrivit. Mai mult, chiar ministerul justiției introduce în baza de date modificările legislative adoptate de Parlament.
De ce nu a sesizat problema și nu a acționat?
Da, sistemul penitenciar a acționat suspect. Da, judecătorii au pronunțat soluții suspecte. Dar ministra justiției ce a făcut când era informată timp de un an că ies condamnați deosebit de periculoși cu hurta din închisoare?
Abia acum ministra a aflat că condamnații ieșeau nu doar pe legea amnistiei, dar și pe articolul privind liberarea condiționată, cât și pe articolul privind reducerea pedepsei pentru condiții inumane de detenție la solicitarea chiar a sistemului penitenciar?
Să fim serioși, ministra a cunoscut, dar nu a făcut nimic. Responsabilitatea politică pentru inacțiune îi aparține în totalitate. Dar nu, ea nu cunoaște ce e asta responsabilitate și asumare. Tot ce știe ea e să arunce cu zoaie în colegii care au promovat-o, inițial în calitate secretar de stat, după care în calitate de ministră.
Cum se spune la noi la moldoveni: cu cât urci mai sus, cu atât mai dureroasă e căderea, mai ales când calci peste oameni doar pentru a-ți salva pielea. Cred că pe lângă medalia de campioană anticorupție ar merita și medalia pentru strelocinic și ipocrit”, a scris Fadei Nagacevschi.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov Moraru a prezentat rezultatele anchetei privind eliberarea deținuților condamnați pe viață. Astfel, 3 funcționari au fost suspendați, iar alți 16 angajați de la Administrația Națională a Penitenciarelor vor fi cercetați disciplinar.
În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.
Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.
Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.
Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.
Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”
Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.
Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.
Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.
Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.
Pe data de 8 aprilie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață, pentru a stabili motivele care au stat la baza admiterii sau respingerii acestor demersuri.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!