52,4 kg Drone Gheran-4 cu 52,4 kg explozibil neutralizată la Chiștelnița 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 90.000 lei Șeful ANRE primește ~90.000 lei lunar după tăiere de salariu 50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026
(foto/video) Apartamentul cuprins de flăcări la Rîșcani, distrus în totalitate de foc: Și un balcon a fost afectat

Pompierii IGSU au intervenit pentru lichidarea incendiului izbucnit într-un bloc din sectorul Râșcani al capitalei. Focul a distrus în totalitate apartamentul cu o cameră, cu suprafața de circa 30 m², de la etajul 1. Totodată, flăcările au afectat căptușeala balconului unui apartament de la etajul doi.

Foto: colaj

„În după-amiaza zilei de 13 ianuarie 2026, pompierii IGSU au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament dintr-un bloc de locuit din sectorul Râșcani.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:51. Potrivit datelor, un apartament a fost afectat de flăcări într-un bloc de pe strada Alecu Russo 3/2, iar în interiorul acestuia s-ar fi aflat o persoană.

Pentru stingerea arderii, la fața locului au intervenit trei echipe de pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-un apartament de la primul etaj. Proprietarul acestuia a ieșit din încăpere de unul singur, până la intervenția serviciilor specializate.

Pompierii au reușit lichidarea incendiului la ora 15:26. În urma arderii, focul a distrus în totalitate apartamentul cu o cameră, cu suprafața de circa 30 m². Totodată, flăcările au afectat căptușeala balconului unui apartament de la etajul doi al blocului.

Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști”, comunică IGSU.


 

Pe rețele au fost distribuite mai multe imagini video de la fața locului.

 


 Incendiul a izbucnit astăzi într‑un bloc de locuințe de pe strada Alecu Russo din sectorul Rîșcani al capitalei. În imaginile publicate pe rețele, se observă cum flăcări vizibile ies pe fereastra unui apartament situat la etajul 1.

 

 


Pub