35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Patru ambulanțe, dintre care una de terapie intensivă, au intervenit la accidentul grav de pe str. Muncești: Ce spun medicii

Patru ambulanțe, dintre care una specilizată de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Botanica, au intervenit la accidentul grav din această dimineață, de pe str. Muncești. Patru persoane au fost transportate la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament în condiții de staționar, informează CNAMUP.

Foto: Colaj

„În această dimineață s-a produs un grav accident rutier la intersecția străzilor Muncești cu Băcioii Noi din sectrorul Botanica al capitalei. La ora 09:18, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel pentru acordarea asistenței medicale urgente la mai multe victime.

Pentru deservirea solicitării au fost alocate 4 echipe de asistență medicală urgentă, dintre care una specilizată Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Botanica. Potrivit informațiilor preliminare s-au tamponat frontal o mașină taxi cu un automobil marca Range Rover.

La locul solicitării, echipele AMU au efectuat triajul victimelor și au acordat ajutor medical la etapa de prespital la 4 persoane, cu vârstele cuprinse între 51 și 67 de ani, care aveau traumatisme de diferite grade.

Ulterior, echipele AMU au transportat 4 pacienți cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar. 

Oamenii legii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat emis CNAMUP.

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în sectorul Botanica al capitalei, la intersecția străzilor Muncești cu Băcioii Noi.

Șoferul taximetrului și doi pasageri au fost transportați la spital după lovitura frontală cu un Land Rover pe str. Muncești, la intersecție cu strada Băcioii Noi, conform Poliției.


Pub