4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Cei mai buni elevi la fizică: Liceul Teoretic Orizont, cu cele mai multe medalii în clasament, la concursul „In Memoriam Mihai Marinciuc”

Cea de-a X-a ediție a concursului de Fizică „In Memoriam Mihai Marinciuc” și-a desemnat câștigătorii. Astfel au fost acordate 42 de diplome și medalii – 7 elevi au obținut locul I, alți 14 – locul II, iar 21 de elevi - locul III.

Foto: colaj

Cupa transmisibilă care este acordată instituției cu cele mai multe medalii în clasament a fost acordată din nou Liceului Teoretic „Orizont”, din Durlești. 3 elevi ai acestei instituții s-au clasat pe locul I, alți patru – pe locul II, iar doi dintre aceștia au obținut locul III. Șase elevi de la „Orizontul” au obținut mențiuni în cadrul ediției curente a concursului de fizică.

Pe locul II în clasamentul liceelor s-a situat Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, discipolii căruia au obținut trei medalii, câte una pentru locurile – I, II și III, și șase mențiuni.

Pe locul III s-au plasat elevii de la Liceul „Constantin Stere” din Soroca, aceștia reușind să obțină trei medalii și patru mențiuni.

Competiția a fost organizată de Asociația Obștească ICAR, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Marinciuc”, Universitatea Tehnică a Moldovei și Fundația Soros Moldova. La concurs s-au înscris 508 participanți din 55 de licee și gimnazii din țară. În legătură cu pandemia de Covid-19, ediția din anul curent a concursului s-a desfășurat online, iar participanții au avut de rezolvat 3 subiecte.

Concursul de fizică „In Memoriam Mihai Marinciuc” se desfășoară începând cu anul 2011 și își propune să promoveze interesului pentru fizică, motivația pentru performanță în științele reale, precum și să atragă atenția publică asupra problemei accesului copiilor apți de performanță la studii de calitate


Pub