„Ca urmare, s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea climatului școlar, întărirea colaborării școală-familie și aplicarea strictă a prevederilor legale privind protecția elevilor.
De asemenea, în baza constatărilor grupului de lucru, s-a decis aplicarea unei sancțiuni disciplinare directorului instituției, pentru nerespectarea normelor de organizare instituțională și protecție a copiilor, conform cadrului normativ în vigoare.
DGETS reiterează angajamentul său ferm pentru asigurarea unui mediu educațional sigur și de calitate în toate instituțiile de învățământ din municipiu”, anunță DGETS.

Un copil de 13 ani, din comuna Bubuieci a decedat pe 25 februarie la Institutul Mamei și Copilului, unde ar fi fost adus în stare gravă. Informația a fost oferită pentru UNIMEDIA, de către purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu.
Ala Nemerenco a cerut explicații pe caz. „De copil s-au ocupat și academicieni, toți au alergat, dar, după cum am spus, uneori nu putem să intervenim. Am solicitat rapoarte de la ambele spitale”, a notat ministra. La rândul său, reprezentanții Spitalului „V. Ignatenco” au venit cu o reacție.
Unchiul copilului a mărturisit că băiatul ar fi fost victima bullyingului. „I s-au tras pantalonii în jos și a fost supus mai multor batjocuri, piedici și jigniri”, a dezvăluit bărbatul. Potrivit acestuia, Vlad fusese lovit intenționat de colegii lui de clasă, în timpul unei lecții de educația fizică.
Mama lui Vlad Dolghier a depus plângere la Poliție, în decembrie, din cauza agresiunii față de fiul său. Acest fapt a fost confirmat și de Elena Cojocari, director adjunct pentru educație din cadrul instituției de învățământ vizate, însă, aceasta respinge acuzațiile rudelor băiatului că acesta ar fi fost lovit și ar fi căzut jos. „S-a împiedicat de el și ambii s-au dezechilibrat. Nu a căzut și nu a fost lovit. Avem înregistrare video cum el merge cu colegii și se hârjonesc pe coridor”, a notat aceasta.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu pe cazul copilului de 13 ani care a decedat la Institutul Mamei și Copilului, unde a fost transportat în stare gravă, după ce a fost tratat inițial la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Academiciana Eva Gudumac, directoarea-coordonatoare a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”, din cadrul Institutului Mamei și a Copilului, unde a fost internat Vlad, în vârstă de 13 ani, declară că medicii au luptat pentru a-i salva viața, iar cauza probabilă a decesului acestuia a fost un abces care a fost tratat la domiciliu, precum și o infecție virală suprapusă. „Medicii l-au tratat, i-au oferit întreaga gamă de tratament conform protocolului. Regretăm că nu l-am putut salva pe băiat”, a mărturisit doctorul habilitat în medicină.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!