79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Spînu, după anunțul Gazprom: Gazul care rămâne în Ucraina este depozitat de noi. Avem deja rezerve de peste 200 mil. m3. Presiunea și șantajul nu-și mai au loc

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a venit cu o reacție la o zi distanță după anunțul făcut de Gazprom că va reduce cu 56,5% livrările de gaze naturale, din 1 decembrie. „Moldova deja are peste 200 mln m3 de gaz în depozite. Presiunea, șantajul, amenințările nu își mai au loc”, a declarat Spînu. 


Foto: Profimedia Images

„Gazprom, într-un stil cu care deja ne-am obișnuit, neprietenos, ne amenință cu reducerea suplimentară a livrărilor de gaz. Ei acuză Ucraina și Moldova de lucruri neadevărate.

Să fie clar, tot gazul livrat Moldovei ajunge în țara noastră. Tot gazul livrat malului drept este și va fi achitat de noi.

Volumele de gaz la care face referință Gazprom că ar fi rămase în Ucraina sunt economiile și rezervele noastre stocate în depozitele din Ucraina. Să fie și aici clar, aceste volume la fel au fost și vor fi achitate integral de țara noastră.

Oameni buni, Moldova deja are peste 200 mln m3 de gaz în depozite. Presiunea, șantajul, amenințările nu își mai au loc. Împreună ne câștigăm independența energetică”, a scris Andrei Spînu pe o rețea de socializare.

Gazprom va reduce cu 56,5% livrările de gaze naturale, din 1 decembrie.Anunțul a fost făcut de către Constantin Borosan, Secretar de Stat al Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării regionale.

Ucraina respinge acuzațiile Gazprom, în care se declară că volumele de gaze pentru Moldova „se reduc” în jumătate, după ce tranzitează teritoriul Ucrainei, motivând astfel o reducere și mai mare a livrărilor spre Chișinău. „Astfel, se încearcă privarea RM de oportunitatea de a utiliza stocurile de gaze făcute în Ucraina, crescând astfel dependența de gazul rusesc la începutul sezonului de încălzire”, susțin reprezentanții Naftogaz.

Gazprom a venit cu mai multe explicații despre volumele de gaze livrate Republicii Moldova, care au fost reduse în noiembrie, iar în decembrie ar urma să scadă și mai mult. „Gazprom fixează pe teritoriul Ucrainei o reducere a volumelor de gaze naturale rusești destinate Moldova, în conformitate cu contractul cu MoldovaGaz”, se arată într-un comunicat al concernului rus.


Pub