Incident după o emisiune TV. Chirtoacă: Țîcu m-a lovit cu un picior sau un pumn în spate

Dorin Chirtoacă susține că a fost lovit de Octavian Țîcu în spate, după o emisiune în care au discutat despre alegeri. Liberalul spune că minim 4 persoane au văzut cum s-a întâmplat totul și pot confirma că incidentul într-adevăr a avut loc.

Foto: facebook.com/Dorin-Chirtoacă

Dorin Chirtoacă spune că lovitura a venit după un schimb de replici pe care l-a avut cu Octavian Țîcu, după încheierea unei emisiuni la care au participat ambii.

„...am mers, tradițional, și am strîns mâna parcipanților la emisiune, A. Țăranu și O. Ticu, precum și moderatorului, Vasile Munteanu, și producătorului, Zina Cerchez. Atunci când l-am salutat pe O. Ticu, deși am dat mâna unul cu altul, am văzut ca el a întors capul, demonstrativ, în altă parte, moment în care i-am spus: “Mai uită-te în ochii celui cu care dai mâna, domnule Ticu!”. Replica dumnealui a fost: “Mergi acolo înainte, bulica (de fapt cuvântul era cu litera “p”). I-am replicat: “Ești o jigodie”, și m-am îndreptat spre ieșire. A urmat un picior sau un pumn în spate. Nu am văzut cu ce anume a lovit, pentru că eram întors cu spatele și mergeam în drumul meu”, a relatat acesta.

Liberalul a mai adăugat că s-a abținut să-i răspundă în același mod lui Octavian Țîcu și că a scris despre cele întâmplate pentru că are minim 4-5 martori și pentru a evita distorsionarea informației.

Dorin Chirtoacă, despre incident / Sursa:facebook.com/Dorin-Chirtoacă

Octavian Țîcu nu a răspuns, deocamdată, acuzațiilor în adresa sa.


Pub