Potrivit Poliției, prezența oamenilor legii la ședințele Consiliul Municipal Chișinău este o practică obișnuită și face parte din atribuțiile de serviciu
„Polițiștii sunt prezenți în mod constant la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, precum și la alte evenimente publice desfășurate în incinta Primăriei, având atribuții de monitorizare a situației și de asigurare a ordinii și securității publice.
În contextul unor incidente neplăcute înregistrate la ședințele anterioare, această prezență este una obișnuită și preventivă, exercitată în cadrul atribuțiilor de serviciu.
Menționăm că aceasta nu are nicio legătură cu verificarea, înregistrarea sau validarea desfășurării ședințelor”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu.
Președintele ședinței Consiliului Municipal Chișinău, Denis Șova, susține că poliția ar fi venit astăzi la CMC pentru a verifica dacă reuniunea a avut loc. Potrivit acestuia, angajații ar fi spus că acționează „la indicația de sus”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!