Pentru Vasile, muzica a apărut devreme, chiar dacă într-un mod neașteptat – la nouă ani, a început să cânte în baie. Sora lui, care studia muzica, i-a fost prima sursă de inspirație.
Deși își dorea să studieze muzică, părinții au fost reticenți, deoarece nu vedeau un viitor sigur în această direcție. Totuși, descoperirea lui Mark Stam pe internet l-a inspirat. A fost momentul în care a decis să învețe singur chitara, uitându-se la tutoriale online și exersând ore întregi, chiar și atunci când părinții oboseau din cauza repetițiilor.
A terminat recent liceul și dorește să calce pe urmele tatălui, care a fost pădurar. Tatăl său a murit în urmă cu trei ani, în urma unei lupte grele cu o boală incurabilă. Această pierdere a lăsat o rană profundă în sufletul lui Vasile. Relația lor fusese complicată, iar o ceartă dinaintea despărțirii încă îl apasă. În ultimele luni de viață, tatăl îl ruga să-i cânte la chitară, iar acele momente au devenit amintiri prețioase.
Muzica a devenit pentru Vasile un refugiu. A cântat doar la evenimente locale, dar impactul emoțional a fost enorm. După moartea tatălui, spune că „s-a aprins un foc” în el. Muzica l-a ajutat să gestioneze anxietatea, durerea și confuzia. A fost vindecare, terapie și direcție.
Mama l-a susținut necondiționat, chiar dacă tatăl nu a crezut niciodată în industria muzicală. Voia pentru fiul lui un viitor stabil. Astăzi, Vasile vrea să îmbine ambele lumi: să își continue studiile în ecologie, dar și să trăiască din muzică, fiind marea lui pasiune.
A urcat pe scene la festivaluri locale, sărbători ale orașului și hramuri bisericești. Acolo a simțit prima dată magia conexiunii cu publicul.
Participarea la „Vocea României” este pentru el o oportunitate de a-și demonstra valoarea, dar și un gest profund personal: momentul din blind-uri este dedicat tatălui său. A ales piesa cu sufletul, încărcată de emoție și semnificație.
Este conștient că e la început de drum și recunoaște cu sinceritate că nu a făcut încă ceva memorabil, dar crede cu tărie că „Vocea României” îi poate schimba viața.
Cel mai mare vis al lui este să ajungă un artist cunoscut, iar mama sa să poată spune cu mândrie din public: „Ăsta e băiatul meu!”
Dacă s-ar întoarce toate cele patru scaune, nu ar uita niciodată acel moment. Dintre antrenori, l-ar alege pe Smiley – îl simte pozitiv, autentic și este convins că ar avea multe de învățat de la el. Îi admiră și pe ceilalți, și știe că oricine s-ar întoarce, l-ar ghida spre mai bine.
Dacă nu se va întoarce niciun scaun, nu va renunța. Va reveni anul viitor, pentru că muzica l-a modelat, l-a ridicat, și este parte din cine este.
Știe că a venit să cânte nu doar pentru un public, ci și pentru o liniște pe care o caută de ani întregi.
Theo Rose: „Ne-am întors, pentru că te-am auzit plângând în timp ce cântai și ne-am mai întors și ca să îl felicităm pe Smiley pentru capodopera asta de piesă”.
Smiley: „Eu nu pot să vorbesc”
Tudor Chirilă: „A fost un moment puternic”
Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News
StudioTechno
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!