„Vizita oficială în Letonia, prevăzută pentru 1 aprilie, va avea loc conform programului stabilit”, menționează reprezentanții Președinției.
Șefa statului Maia Sandu urma să efectueze, în perioada 31 martie – 1 aprilie, vizite în Republica Finlanda și Republica Letonia. Potrivit unui comunicat al Președinției, întrevederile urmăresc consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea cooperării, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Pe 26 martie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a fost într-o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!