4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Bucureștiul, în alertă de gradul zero: Max Korj, celebru pentru show-uri scăpate de sub control, urcă pe Arena Națională. Mobilizare cu dispozitive NATO și agenți secreți

Concertul de sâmbătă de la Arena Națională de la București cu rapperul Max Korj, din Belarus, a băgat autoritățile române în priză totală. După scandalul monstru de la Varșovia, unde zeci de persoane au fost reținute și expulzate după show-ul artistului, Bucureștiul se pregătește acum pentru o mobilizare rar întâlnită: aproape 10.000 de oameni din structurile de ordine, plus agenți secreți infiltrați printre spectatori. Sursele CANCAN.RO vorbesc despre „alertă de gradul zero”.

Foto: Profimedia

Polițiști, jandarmi, luptători antitero, servicii speciale și agenți infiltrați în civil vor forma un dispozitiv gigantic, comparat de surse apropiate intervenției cu „o treime dintr-un dispozitiv NATO”. Oficial nimeni nu recunoaște expres termenul, însă neoficial, în interiorul structurilor, alerta ar fi fost ridicată la „grad zero”.

În urmă cu doar nouă zile, pe același stadion, legendara trupă Metallica a adunat aproximativ 65.000 de oameni. Atunci, potrivit surselor din Jandarmeria Capitalei, au fost mobilizați în jur de 700 de jandarmi.

Agenți secreți infiltrați printre spectatori

Sâmbătă, pentru un public estimat cu aproape 20.000 de persoane mai mic, dispozitivul de securitate ar urma să fie de 14 ori mai mare!

Nici măcar derby-urile Steaua – Dinamo, considerate ani la rând cele mai tensionate evenimente sportive din România, nu au produs asemenea mobilizări. În mod normal, la meciurile cu risc ridicat, Jandarmeria trimitea între 700 și 900 de oameni.

Acum însă, autoritățile par să trateze concertul lui Max Korj ca pe un eveniment cu potențial extrem de periculos.

Tocmai de aceea, sursele CANCAN.RO susțin că autoritățile române vor merge la maximum cu măsurile de prevenție.

În jurul Arenei Naționale vor exista filtre multiple, verificări extinse și patrule mixte. O mare parte dintre oamenii mobilizați nu vor purta uniformă. Vor fi infiltrați direct în mulțime, pentru a identifica rapid eventuale grupuri violente, provocatori sau persoane care încearcă să introducă materiale interzise.

Sursele noastre vorbesc inclusiv despre tehnică specială de supraveghere și monitorizare folosită de obicei doar la evenimente considerate sensibile din punct de vedere al siguranței naționale. Practic, Bucureștiul va arăta sâmbătă ca un oraș aflat în stare de alertă maximă.

Concertul de la Varșovia care a speriat autoritățile române

Totul vine după haosul provocat pe 9 august 2025 la concertul lui Max Korj de pe Stadionul Național din Warsaw, unde autoritățile poloneze au intervenit în forță după ce show-ul a degenerat.

Imediat după eveniment, poliția a anunțat reținerea a 109 persoane pentru infracțiuni și contravenții grave: deținere de droguri, agresarea agenților de securitate, introducerea de materiale pirotehnice și pătrunderea forțată în zone interzise.

Imaginile apărute online au arătat mulțimi care au rupt barierele și au invadat anumite zone ale stadionului, într-un haos total care a făcut rapid înconjurul Europei.

Mai grav, scandalul a căpătat și o dimensiune politică explozivă. Premierul polonez Donald Tusk a ieșit public și a anunțat că 63 de cetățeni străini — 57 ucraineni și 6 belaruși — vor fi expulzați după incidentele de la concert. „Vor trebui să părăsească țara voluntar sau cu forța”, a declarat Tusk.

Liderul de la Varșovia a avertizat că Polonia nu își permite escaladarea tensiunilor dintre polonezi și ucraineni, într-un context regional deja inflamabil din cauza războiului pornit de Vladimir Putin.

Potrivit presei poloneze, anchetatorii verifică inclusiv imaginile în care apare un steag al Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), simbol interzis în Polonia.

În mod ironic, după concertul care a provocat furtuna din Polonia, Max Korj a transmis fanilor un mesaj extrem de relaxat pe Telegram: „Mulțumesc, băieți, pentru acest concert. Bucurați-vă de noaptea din Varșovia”.

Artistul mai are programate anul acesta doar două concerte importante, la Istanbul și Düsseldorf.

Cine este Max Korj

Max Korj este unul dintre cei mai populari artiști din Belarus, cu un public uriaș în Europa de Est, dar și o carieră marcată de controverse politice. Potrivit presei locale, el a fost pus pe lista neagră în Belarus și nu mai poate cânta acolo, iar în Rusia concertele i-ar fi fost de asemenea restricționate.

Artistul este asociat cu o poziție anti-război, dar și cu apariții în care a folosit simboluri considerate provocatoare de autorități, inclusiv steagul alb-roșu-alb.

Din acest motiv, prezența lui pe scene internaționale este adesea însoțită de tensiuni și reacții politice, nu doar de interes muzical.


Pub