„Strategia de securitate națională a Republicii Moldova este inițiativa legislativă a Președintei țării, Maia Sandu. Potrivit notei informative a documentului, adoptarea Strategiei este necesară în contextul geopolitic actual, care este caracterizat de instabilitate și imprevizibilitate. În context, noua Strategie are drept obiective creșterea capacității statului de a preveni și de a contracara materializarea riscurilor la adresa securității naționale, precum și de a asigura procesul de integrare europeană și cooperare cu statele partenere.
Totodată, în document se evidențiază că, în prezent, războiul Federației Ruse în Ucraina are implicații grave asupra securității naționale a Republicii Moldova, inclusiv în domeniile economic, financiar, energetic și al ordinii publice. În context, este nevoie de o strategie de securitate actualizată.
Documentul se axează pe mai multe aspecte conceptuale. Acesta conține viziunea strategică pe șase ani, definește clar obiectivele și principiile de securitate. Totodată, strategia stabilește metodele și direcțiile de acțiune în domeniile de securitate, precum și se referă la implementarea instrumentelor pentru monitorizarea și evaluarea strategiei de securitate națională.
Printre obiectivele de securitate incluse în document se regăsesc consolidarea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național de apărare pentru garantarea suveranității și integrității țării; creșterea rezilienței naționale la amenințările hibride și fortificarea culturii de securitate; întărirea instituțiilor și consolidarea mecanismelor de combatere a corupției; extinderea parteneriatelor strategice cu UE, România, SUA, NATO și colaborarea la nivel internațional pentru securitate și stabilitate etc.
Strategia de securitate națională a Republicii Moldova va fi adoptată pentru o perioadă de șase ani. Documentul va sta la baza elaborării, completării și modificării legilor și altor acte normative în domeniul securității și apărării naționale. Consiliul Suprem de Securitate va monitoriza și va coordona aplicarea unitară a strategiei.
De menționat că ultima strategie de securitate națională a Republicii Moldova a fost adoptată în anul 2011. Ulterior, în 2016, a fost elaborat un nou proiect, însă acesta nu a fost adoptat de Parlament”, se arată în comunicatul emis de reprezetanții Legislativului.
Depuatatul PAS, Radu Marian, a venit cu o reacție imediat după ce Parlamentul a adoptat Strategia de securitate națională a Republicii Moldova.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu privind Strategia de Securitate Națională, prezentat de Maia Sandu. „Majoritatea „amenințărilor” identificate în proiect nu corespund intereselor Republicii Moldova și vor fi folosite de Maia Sandu pentru intimidarea populației, instaurarea cenzurii totale și dictaturii, anularea sau amânarea alegerilor prezidențiale și parlamentare din pentru a menține puterea de către regimul actual cu orice preț”, a notat Dodon.
Președinta Maia Sandu a susținut un briefing, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Șefa statului a prezentat Strategia Securității Naționale, care „definește pericolele la adresa securității țării și direcțiile de acțiune propuse pentru consolidarea securității naționale și a securității fiecărui cetățean”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!