„Pe lângă salariul de la Parlament, în calitate de deputat, aveți indicată, și pentru 2025, și pentru 2024, o indemnizație sau compensație de la Parlament de aproape 400 mii lei. Despre ce este vorba?”
„Sunt indemnizațiile pe care le primesc deputații, eu primesc trei indemnizații - pentru transport, una pentru cazare, pentru că nu am un apartament în Chișinău și cea care e pentru asistent, consultant”.
„Dvs ce indemnizație primiți pentru cazare?”
„8000 de lei. Închiriez un apartament.”
„Și vi se pare corect față de ceilalți cetățeni?”
„Cum să zic...”
„Domnul Tofan spunea că trebuie să strângem cureaua, poate începem de la deputați, să-și asigure ei cazare, transport? Când o persoană vrea să lucreze undeva, își asigură singură cazare.”
„Urmează să discutăm subiectul acesta, îmi e greu să zic, sunt indemnizații care au existat până la noi, le-am preluat, nu am făcut majorări de salariu în ultima perioadă. Dacă vine domnul Tofan cu propuneri de optimizare inclusiv, discutăm.
„Ați susține?”
„Îmi e greu să zic, dar se poate de discutat.”
În 2025, Ziua Independenței ar fi urmat să coste inițial statul 6 milioane lei, iar Guvernul a dat contractul direct pentru organizarea concertului aceleiași firme ca și în 2024.
La începutul lunii august 2025, Guvernul a crescut de 8 mil. lei la 11,5 mil. lei suma pentru festivități în PMAN, de Ziua Independenței, marcată pe 27 august, după ce anterior, Cancelaria de Stat a dat refuz celor 3 companii ofertante și a anulat licitația publică. Din suma totală, 2,5 milioane lei se vor cheltui pentru achiziționarea dreptului de utilizare a operei audiovizuale „Șacalii”.
Decizia Cancelariei de Stat de a anula licitația de 8,3 milioane pentru evenimentele din 27 și 31 august, în pofida faptului că trei companii au propus oferte, două dintre ele mult mai ieftine decât suma preconizată de autorități, a provocat critici în mediul cultural. „În 2025, scenariul de anul trecut nu doar că se repetă — e mai bine regizat. S-a imitat o licitație, fără intenția reală de a alege cea mai bună ofertă. Mai multe surse indică faptul că în spatele acestei simulări stă un deputat și fratele său muzician, care ar folosi un SRL marionetă, înregistrat în 2022”, a scris Vlad Costandoi, producător, director Sens Music, membru al juriului Eurovision.
ȘI fostul șef al Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a criticat dur decizia Cancelariei de Stat de a anula licitația de 8,3 milioane pentru evenimentele din 27 și 31 august, în pofida faptului că trei companii au propus oferte, două dintre ele mult mai ieftine decât suma preconizată de autorități. „Cică nu poți organiza ca lumea cu numai 6 milioane lei. Ce contează că ofertanții sunt companii cu experiență vastă și echipament propriu? O oarecare Tatiana Cucuietu știe mult mai bine cât costă organizarea evenimentelor. Să îndemnăm semidocții galbeni să fure mai cu spor, că prinde bine la integrat în Europa”, a scris Tofilat.
Licitația de 8,3 milioane lei pentru evenimentele din 27 și 31 august, lansată de Cancelaria de Stat, a fost anulată. Toate cele trei companii ofertante au primit refuz, deși două dintre ele au propus oferte mult mai ieftine. Autoritatea de stat a anulat procedura de achiziție pentru organizarea festivităților naționale, invocând imposibilitatea realizării unei „comparații echitabile” între ofertele depuse.
În luna iunie 2025, Cancelaria de Stat a lansat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 8,3 milioane lei (fără TVA) pentru servicii de organizare a evenimentelor dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova și Zilei Limbii Române.
În 2024, Guvernul a hotărât să dea o petrecere de 3 zile, cu ocazia celor 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, la care a invitat artiști și trupe locale și internaționale. Okean Elzy, Vama, Subcarpații, Alternosfera, câștigătoarea Eurovision 2023, Loreen, sunt doar câteva nume ale artiștilor care au urcat pe scena de sărbătoare. Seria de concerte a costat visteria statului aproape 10 milioane de lei - sumă publicată pe portalul achizițiilor.
Ulterior, Guvernul a dat o explicație de ce nu a organizat o licitație publică pentru concertul de 3 zile, cu ocazia Zilei Independenței. Potrivit Executivului, banii necesari pentru organizarea sărbătorii au fost alocați după rectificarea bugetară din luna iulie, iar „termenele au fost restrânse”.
Deși în 2019, când Maia Sandu ocupa funcția de prim-ministră anunța reducea bugetul de Ziua Independenței la sub un milion de lei, în ultimii ani, guvernarea PAS a crescut cheltuielile: peste 4,5 milioane în 2023 și circa 10 milioane în 2024.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!