„După accident chiar în seara respectivă m-a contactat avocata lor, care a fost dată de stat și ne-a spus că mama lui ar vrea să se întâlnească a doua zi cu noi, pentru a ne da o sumă de bani și să ne transmită condoleanțe. Noi atunci, fiind în stare de șoc, nu am vrut să știm și să vedem pe nimeni. A doua zi ne-a contactat încă o dată și i-am spus că dacă doamna dorește, poate veni la Ritus, pentru că noi a doua zi ne-am pornit să cumpărăm cruce și tot ce era necesar pentru înmormântare, dar nu cu scopul de a ne da bani, ci doar dacă dorește să ne spună ceva sau dacă are vreun mesaj. De bani am spus că nu, pentru că de bani sigur că avem nevoie, și pentru înmormântare, și pentru mașină, dar nu în mod direct, cash, ci legal, așa cum se cuvine. E nevoie de bani, dar nu era momentul așa și atunci. Asta i-am spus atunci. Nu am acceptat bani direct în mână, ca apoi să spună la judecată: «Le-am dat bani, ce mai vor de la mine?» Fix așa i-am spus avocatei lor atunci. Apoi, ei peste o perioadă de timp și-au luat alt avocat, pentru care au plătit scump, cum am înțeles din unele surse”, ne-a dezvăluit Andrei Bulancea, fratele Marinei Bulancea.
„A doua zi am așteptat să vină mama lui, la Ritus, dar nu a mai venit și nu ne-a contactat deloc, niciodată. Au fost doar mesaje urâte, buruienoase, de pe conturi false și mie, și soțului, precum «ce prostii spuneți voi pe internet», «ce e cu mesajele acestea prostești la diferite surse media»”, a relatat bărbatul.
Fratele Marinei Bulancea spune că a discutat cu fratele șoferului de 20 de ani, aflat la volanul Mercedesului în momentul accidentului: „Eu am avut de câteva ori contact prin mesaje, cu fratele mai mare, care lucra pe microbuzul implicat în accident. E o persoană foarte negativă, mândră, care e clar că nu face parte din catehoria persoanelor care știu să-și recunoască vina. Peste o perioadă de timp, cu cîteva luni în urmă, i-am transmis un mesaj: «Nu ținem ură pe voi și dacă doriți să intrați cu noi în contact, suntem deschiși». Dar nu a urmat niciun răspuns nici din partea fratelui mai mare, nici a mamei sale, nici a altei rude”.
Contactat de UNIMEDIA, procurorul care anchetează cazul, Alexandru Bratuțel, ne-a spus că intră într-o ședință și nu poate face declarații la moment.
Șoferul anchetat nu a fost de găsit, deocamdată, pentru a ne oferi o reacție.
Andrei Bulancea, fratele tinerei violoniste ucise în accidentul de la Strășeni, pe 17 august 2025, a oferit detalii despre mersul anchetei, în exclusivitate pentru UNIMEDIA. Tânărul ne-a declarat că urmărește îndeaproape cum se desfășoară urmărirea penală, alături de soțul victimei, care a angajat un avocat, pentru a obține tragerea la răspundere a șoferului inculpat. Familia Marinei este răpusă de durere, dar nu renunță până nu va obține dreptate prin intermediul justiției.
Bărbatul a relatat, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, informații despre microbuzul care a lovit violent mașina surorii sale, condus de tânărul de 20 de ani, anchetat în prezent de procurorii din Procuratura raională. Andrei Bulancea susține că fratele inculpatului lucra pe unitatea de transport, iar proprietarul nici nu știa că acesta i-a încredințat microbuzul rudei sale.
Accidentul grav a avut loc la Strășeni, pe 17 august. O femeie de 24 de ani, aflată la volanul unei Toyota Auris, a murit la spital după ce a fost lovită lateral de un Mercedes Sprinter condus de un tânăr de 20 de ani. Un pasager de 18 ani din Mercedes a fost rănit.
Șoferița care a murit în tragicul accident de la Strășeni era angajată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceasta a fost mireasă în luna iulie, potrivit informațiilor din spațiul public.
Tânăra de 24 de ani era subofițer în Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Din 2023, ea făcea parte din colectivul IGSU, unde activa ca violonistă în ansamblului artistic. Instituția a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.
Șoferul microbuzului de model Mercedes Sprinter, implicat în accidentul tragic de la Strășeni, a fost reținut după impactul fatal.
Imagini de la locul accidentului fatal din Strășeni au împânzit rețelele de socializare. În acestea se văd bucăți din mașinile implicate în impact, dar și automobilul condus de tânăra care ulterior s-a stins din viață, la spital.
Momentul accidentului teribil a fost surprins de camera video a localului din preajmă. Fratele victimei a distribuit imaginile pe rețele.
Accidentul tragic a fost surprins chiar din interiorul microbuzului implicat. Imaginile publicate de fratele victimei arată clipele dinaintea impactului, care a curmat viața Marinei Bulancea.
Inițial, șoferul microbuzului de model Mercedes Sprinter, implicat în accidentul tragic, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Strășeni.
Marina Bulancea a fost condusă pe 20 august pe ultimul drum. Cu inimile sfâșiate de durere, familia, prietenii și colegii i-au adus un ultim omagiu.
Fratele violonistei a postat, pe rețele, un mesaj video, în care ruga martorii care au fost de față în momentul impactului să-l telefoneze.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!