„Despre suspiciuni, acuze…
Fiind vizată în „aranjamentul contractual problematic, …. nejustificat”, din Raportul Curții de Conturi, cu referire la 2 membri ai CS, președintele și subsemnata,
discutat și tirajat în spațiul public, precum e și firesc, deoarece contribuim cu toții și la asigurarea bugetului TRM,
țin să precizez că nu este „un aranjament”, ci un raport de muncă prevăzut in Codul serviciilor media audiovizuale. Vedeți articolul 47 alin. (1). Respectiv, justificat prin lege!
Atât cat mă cunoașteți unii, puteați admite că aș fi acceptat un contract ilegal și „aranjamente pe sub masă”?
Un asemenea contract de muncă, desigur, nu trebuie semnat cu directorul general, a cărei activitate, precum și a furnizorului public național compania de servicii media „Teleradio-Moldova”, sunt supravegheate de Consiliul de supraveghere.
Această lacună legislativă trebuie revăzută, pentru a exclude conflictul de interese între părți.
În replică, fostul șef „Telefilm-Chișinău”, Mircea Surdu, a menționat: „Înțeleg din postare, că acest contract a fost semnat de către Dumneavoastră și Președintele CSD. Corect am înțeles? Mă refeream, bineînțeles la „contractul cu năbădăi”, de 1 mln. 500. Asta interesează acum societatea...
Dar despre contractul Dumneavoastră... V-aș crede dacă în această perioadă ați fi depus vreo scrisoare la Parlament, CA sau ați fi avut vreo postare publică, unde ați fi denunțat acest „punct strâmb” din lege. Pentru că cineva are cel mai profitabil bussines din această țară: scrie coduri. Imi pare rău că trebuie să vorbim public despre aceste lucruri”.

Teleradio-Moldova a încheiat un contract cu directorul general Vlad Țurcanu, prin care TRM s-a obligat să-i achite 364 000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme. Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi privind activitatea financiară a Companiei Publice (TRM) pentru anii 2023–2024, au fost identificate neconformități legate de planificarea și executarea neuniformă a resurselor financiare, precum și abateri în procesul de achiziții publice și în gestionarea investițiilor capitale.
De cealaltă parte, Vlad Țurcanu spune că prevederile din contract reprezintă o măsură asiguratorie pentru cazul în care demiterea sa ar fi intervenit înainte de finalul mandatului de 7 ani. „Compensațiile au fost stabilite conform legii și în colaborare cu Consiliul de Supraveghere, pentru a acoperi situații în care mandatul ar fi fost întrerupt forțat”, a declarat Țurcanu pentru ZDG.
Deputatul partidului „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, a comentat scandalul iscat după ce s-a aflat că Teleradio-Moldova a încheiat un contract cu directorul general Vlad Țurcanu, prin care s-a obligat să-i achite 364 000 de lei acestuia la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei dacă ar fi demis mai devreme. „E instituție publică sau un cuib de privilegii pentru oamenii de partid?! Rușine publică, dar nu companie!”, a scris parlamentarul.
Jurnalistul și fostul politician Vlad Țurcanu a fost numit de Parlament șef al Teleradio Moldova în decembrie 2021.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!