În conferința de presă în care conducerea Curții de Apel București a ieșit să răspundă acuzațiilor făcute de unii judecători, Lia Savonea a sunat-o pe vicepreședinta instanței.
„Mă sună Lia”
Aceasta i-a șoptit președintei Liana Arsenie: .„Mă sună Lia, mă duc să vorbesc", după care a ieșit din sală.
S-a întors în scurt timp și i-a șoptit Lianei Arsenie ce să răspundă, spun jurnaliștii de la Recorder. Cele două nu și-au dat seama că dialogul lor este surprins de microfoanele presei.
Recorder a difuzat, marți seară, o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”. În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.
Documentarul a provocat proteste în masă. Sute de persoane s-au adunat, două zile consecutiv la manifestații, după publicarea investigației Recorder despre lipsa de independență a sistemului judiciar.
Un moment surprinzător a avut loc în timpul conferinței de presă susținute, joi, la Curtea de Apel București. Judecătoarea Raluca Moroșanu a luat cuvântul pentru a spune că mărturiile din documentarul Recorder sunt adevărate și că îl susține pe colegul său, Laurențiu Beșu, unul dintre judecătorii care au vorbit despre neregulile în sistemul de justiție. „Suntem terorizați cu acțiuni disciplinare”, a declarat magistrata.
Fosta judecătoare Victoria Sanduța are rezerve față de investigația Recorder, despre justiția capturată din România, care a provocat proteste în masă peste Prut și solicitări de demiteri și modificări legislative. „Prezența Laurei Ștefan, care apare ca expert în documentar, ridică semne majore de întrebare - a fost membră a Comitetului consultativ anticorupție creat prin decret prezidențial în 2021, un organism hibrid, formal consultativ, dar politic subordonat Președintelui R. Moldova. Acest comitet a fost parte din arhitectura care a legitimat intervenția politicului în justiție. Ulterior, Laura Ștefan a fost numită membră a Comisiei de vetting a procurorilor din Republica Moldova, printr-o procedură aprobată de Parlament. Duble standarde”, explică ex-magistrata.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!