22,46 lei/l Benzină A95 scade mâine la 22,46 lei/l cu 14 bani, motorină 19,06 lei/l; ANRE actualizează prețurile 3 3 persoane grav rănite în accidentul de la Congaz; VW a lovit tractor apoi a fost proiectat în contrasens pe M3 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește ușor cu 0,003 lei 7,9 °C Maxime 7,9°C azi la Chișinău cu vreme stabilă și cer senin; minime în jur de 1°C, fără precipitații
(foto/video) Fotbal feminin: Echipa națională a Moldovei a învins selecționata Muntenegrului. Cine a marcat

Naționala feminină de fotbal a Moldovei a disputat ieri, 14 iulie, primul meci amical din cele două programate împotriva selecționatei Muntenegrului. Partida s-a desfășurat pe terenul cu suprafață naturală de la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă, anunță FMF.

Foto: Anna Rotary

„Echipa națională feminină a Moldovei a reușit să obțină o victorie importantă, învingând naționala Muntenegrului cu scorul de 2-1. Golurile echipei Moldovei au fost marcate de Claudia Chiper în minutul 13 și de Anastasia Toma dintr-un penalty în minutul 19. Echipa Muntenegrului a reușit să înscrie un gol prin Medina Dešić în minutul 16.

Meciul a fost unul disputat și echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Naționala Moldovei a reușit să capitalizeze mai bine șansele create și să obțină victoria. Este o performanță îmbucurătoare pentru echipa feminină de fotbal a Moldovei, care demonstrează progresul și potențialul acesteia.

Succesul echipei noastre a coincis cu debutul antrenorului interimar Nicolae Bunea la timona naționalei feminine. Este prima victorie a tricolorelor în ultimii 3,5 ani, după succesul cu Azerbaidjan (3-1) din Preliminariile Campionatului European 2022.

Cel de-al doilea meci va avea loc pe 17 iulie, în aceiași locație începând cu ora 18:30. Intrarea liberă.

Această partidă va fi una jubiliară, a 100-a, pentru naționala feminină a Moldovei. Bilanț: 99 meciuri, 12 victorii, 8 remize, 79 înfrângeri. Golaveraj 54-383.

Moldova – Muntenegru 2-1 (2-1)

Au marcat: Claudia Chiper (13), Anastasia Toma (19 penalty) / Medina Dešić (16)

14 iulie. Ora 18:30. CPSM din Vadul lui Vodă.

Arbitru: Ana Maria Alexandra Terteleac

Asistenți: Daniela Constantinescu și Roxana Ivanov (toate, România)

Al 4-lea oficial: Elena Gobjîla (Moldova)

Cartonașe galbene: Carolina Ţabur (41), Claudia Chiper (78), (Francesca Covali, 90+1), Nicolae Bunea (90+2), Lia Vlas (90+2), Nadejda Colesnicenco (90+4) / Jelena Karličić (71)

Moldova: 1.Evghenia Dumic - 6.Mihaela Burdeniuc, 7.Carina Doiban (Mihaela Catarău, 48), 9.Anastasia Toma (Elina Coceanovschi, 59), 10.Carolina Ţabur, 11.Claudia Chiper (c), 15.Felicia Guțu, 16.Mădălina Bădiceanu, 17.Nadejda Colesnicenco, 18.Anastasia Cernitu (Valeria Vîrlan, 59) (Lia Vlas, 86), 19.Anastasia Sivolobova

Rezerve: 12.Denisa Bojenco, 23.Alina Șaitan - 8.Francesca Covali, 2.Cristina Cerescu, 14.Andreea Costin, 5.Lia Vlas, 4.Valeria Vîrlan, 3.Mihaela Catarău, 21.Irina Topal, 13.Elina Coceanovschi, 20. Tatiana Pesterean, 22. Anisia Sau

Antrenor interimar: Nicolae Bunea

Muntenegru: 12.Anastasija Krstović – 15.Helena Božić, 4.Maja Šaranović (Milica Radunović, 75), 3. Aleksandra Popović, 18.Nikolina Caković (Nađa Stanović, 46), 20.Nađa Đurđevac (Andrea Janjušević, 53), 8. Jasna Đoković (Tatjana Osmajić, 88), 10. Jelena Karličić, 16.Anđela Tošković (Jovana Sarić, 88), 11.Kuč Armisa (c), 9.Medina Dešić (Jelena Vujadinović, 46)

Rezerve: 1.Ajša Kalač - 6.Jelena Vujadinović, 21.Andrea Janjušević, 14.Jovana Sarić, 7.Tatjana Osmajić, 19.Nađa Stanović, 2.Milica Radunović, 17.Ivana Boricic, 5.Sara Simonović

Antrenor: Mirko Maric

Reținem că cele 2 meciuri amicale internaționale cu Muntenegru reprezintă o reciprocitate la acțiunea naționalei din februarie, anul curent, care s-a desfășurat în Muntenegru și în cadrul căreia au avut loc două meciuri amicale cu țara gazdă: Muntenegru - Moldova 6-1 și Muntenegru - Moldova 2-0.

Acest cantonament și partide constituie o etapă de pregătire pentru meciurile din cadrul noii competiții, Liga Națiunilor. Naționala va face parte din Liga C, grupa C1, alături de Andorra, Letonia și Malta. Partidele vor avea loc în perioada septembrie - decembrie 2023”, se arată în comunicat.



Pub