„Cu profundă tristețe, vă anunțăm despre trecerea neașteptată în neființă a colegei noastre, Ana-Maria Borta, laborantă academică și profesoară de chimie.
Ana-Maria a fost un membru valoros al comunității noastre școlare timp de mai bine de 3 ani. În această perioadă, a dat dovadă de responsabilitate, profesionalism, dedicare și un angajament sincer față de tot ce înseamnă Heritage. Pierderea sa este profund resimțită de toți colegii care au avut ocazia să o cunoască și să lucreze alături de ea, precum și de elevii pe care i-a îndrumat și cărora le-a fost alături.
În aceste clipe grele, gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi ai Anei-Maria.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate”, se arată într-un comunicat..
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!