6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Grecia va administra a patra doză a vaccinului anti-Covid

Autoritățile sanitare din Grecia au dat undă verde administrării celei de-a patra doze a vaccinului anti-Covid, deocamdată doar pentru persoanele imunocompromise și cele care suferă de boli cronice grave, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Comitetul Național de Vaccinare din Grecia a decis ca a patra doză a vaccinului anti-Covid să fie administrată între 3 și 6 luni de la a treia.

Deocamdată, vaccinul va fi administrat pacienților cu boli hematologice și oncologice care urmează tratament, persoanele care primesc medicamente imunosupresoare, primitorii de transplant și pacienții cu boli reumatismale sau insuficiență renală.

Secretarul general la Ministerul Sănătății, Marios Themistocleous, a declarat pentru televiziunea locală că nu s-a discutat până acum despre extinderea celei de-a patra doze la restul populației, adăugând că speră că nu va fi nevoie de acest lucru.

„Administrarea celei de-a patra doze este ceva pentru viitor, bazată pe schimbarea datelor epidemiologice și clinice”, a spus șefa comitetului de vaccinare, Maria Theodoridou. Aceasta a adăugat că, pentru moment, prioritatea este vaccinarea populației cu toate cele trei doze.

Guvernul de la Atena urmează exemplul Israelului, prima țară care a aprobat vaccinarea cu a patra doză.


Pub