Interpreta va fi înmormântată astăzi la Cimitirul Ortodox Central din strada Armenească. La ora 13:00 va avea loc ceremonia funerară.
(update) Cu flori, lacrimi de durere și tristețe, familia, colegii de breaslă și toți cei care au admirat-o își iau rămas bun.
(update) La ora 10:00, corpul neînsuflețit al interpretei de muzică populară a fost depus la Palatul Național „Nicolae Sulac”, acolo unde de-a lungul anilor, a susținut sute de concerte.
Lidia Bejenaru Botgros s-a stins din viață luni dimineața, 26 iulie. Fiul interpretei Lidia Bejenaru Botgros susține că mama sa de 68 de ani suferea de cancer, iar în urma operațiilor nu și-a mai revenit.
Lidia Bejenaru este o interpretă de muzică populară din Republica Moldova, soția dirijorului Nicolae Botgros. S-a născut într-o familie numeroasă. A făcut studii muzicale la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu” din Soroca între anii 1968–1971.
Soția maestrului și-a început cariera de solistă prin a se înscrie în cadrul orchestrei „Mugurel”, acolo unde chiar dumnealui era și violonist. În cadrul Orchestrei de muzică populară „Lăutarii”, Lidia Bejenaru și-a făcut cariera în calitate de solistă începând cu 1979, dar și între 1974 și 1977.
A fost decorată, prin decret prezidențial, cu medalia „Meritul Civic” pentru merite în domeniul muzicii populare, în 1993.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!