79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Se scumpește energia și mai mult: Moldova a cumpărat curent cu 231 Euro/MWh. Energocom anunță că prețul pe piață este în creștere

SA „Energocom” informează că de când a început să cumpere electricitate de pe OPCOM întreprinderea a achiziționat timp de o lună curent electric în valoare totală de 51,6 milioane de euro. Aceste procurări zilnice constituie 2/3 din necesarul Republicii Moldova, fiind și cele mai costisitoare achiziții din domeniu. Totodată, Energocom anunță că prețul de pe piață a energiei electrice este în creștere.

Foto: UNIMEDIA
„Până nu demult Republica Moldova a avut acces la surse de energie ieftină, dar războiul din Ucraina și limitarea volumelor de gaze livrate Moldovei ne-a obligat să identificăm alte surse, cea mai apropiată piață fiind cea din România”, spune directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.

Pe OPCOM toate prețurile sunt transparente, adaugă Victor Bînzari. Toți producătorii de energie electrică vând cu același preț către OPCOM, iar ulterior OPCOM vinde această energie către cumpărători. Toți achită același preț pentru fiecare interval de oră.

Prețurile la OPCOM în ultimele zile sunt în creștere, la fel ca și în toate țările europene. În primul rând, sunt factori sezonieri - mai aproape de iarnă cererea este în creștere. De asemenea, războiul din Ucraina și afectarea sistemului energetic din țara vecină a perturbat prețurile din regiune.

Pentru a avea acces la piața de energie electrică din România, SA Energocom a trebuit să deschidă o sucursală, să obțină licența de trading de la ANRE România, să dețină conturi și garanții bancare în una din băncile române, să se înregistreze la piața de echilibrare, să semneze contracte cu transportatorii, să se înregistreze la platforma de rezervare a capacităților transfrontaliere și să se înregistreze la bursă. Licența obținută într-o țară UE facilitează înregistrarea pe alte piețe din țările membre.
Acum SA Energocom este în procedură de a obține licență în Bulgaria, fiind totodată interesată și de alte piețe din regiune. În plus, întreprinderea caută să identifice și alți parteneri pentru semnarea contractelor bilaterale.

Premier Energy și FEE Nord a cerut din nou ANRE-ului majorarea tarifului la energie electrică. Ambele solicitări au fost publicate pe site-ul ANRE și urmează să fie supuse aprobării.

Ultima majorare la curent a avut loc în luna octombrie. Atunci ANRE a acceptat o majorare cu 35 de bani per kWh și nu cu aproape 1 leu, cum a solicitat FEE Nord.

În aceeași zi, s-a scumpit curentul cu 51 de bani per kWh la Premier Energy.


Pub