20,88 lei/l Motorina scade mâine la 20,88 lei/l cu 11 bani, benzina la 23,28 lei/l conform ANRE 10.000.000 lei Captură impresionantă de droguri în capitală: peste 11 kg găsite la un străin reținut 72 ore 6 6 mașini distruse și o copilă de 13 ani la spital după accidentul provocat de șofer beat la Botanica 1.000 lei Compensațiile pentru încălzire scad de la 1.400 la 1.000 lei cu criterii noi de vulnerabilitate
Andrei Năstase, despre căderea Guvernului Sandu: „Platforma DA a avut o altă soluție. Acea asumare trebuia gândită altfel”

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, susține că regretă demiterea Guvernului Sandu, deoarece erau foarte multe proiecte ce urmau a fi implementate. Totodată, fostul viceprim-ministru susține că Platforma DA a avut o altă soluție privind păstrarea puterii, iar asumarea răspunderii de către Maia Sandu, ceea ce a și dus la căderea Executivului, „trebuia gândită altfel”.

„Bine-înțeles, cum să nu regret acest lucru. Vreau să-mi scuzați lipsa de modestie, dar am muncit aproape 10 ani de zile. Din anul 2010 am muncit ca în Republica Moldova să nu mai guverneze răul, oligarhi, oameni străini de interesele acestui stat. Odată ce am ajuns să avem un Guvern pro-european și democratic, în aceste condiții cum să nu ai părere de rău că într-o bună zi nu mai este. Îmi pare rău că anumite procese, pe care le-am demarat din diferite domenii, au fost tăiate și nu au continuat”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA.

Totodată, fostul ministru de Interne susține că formațiunea pe care o conduce a avut o altă soluție, decât asumearea răspunderii de către Guvernul Sandu privind modificările la Legea Pcoruraturii.

„Din păcate noi am fost minoritate și în Guvern, și în Parlament. S-a produs ceea ce s-a produs. Noi am avut altfel de abordare. Noi am spus atunci că trebuie păstrată puterea. Prin toate mijloacele posibile, acel Guvern nu trebuia să cadă, deoarece urma să fie votat un buget al solidarității, reforme ce trebuia duse la bun sfârșit, din perspectiva Ministerului de Interne urmau niște dosare foarte importante. Acea asumare trebuia gândită altfel”, a mai adăugat Năstase.

Interviul integral îl puteți urmări pe UNIMEDIA.

Amintim că la 17 octombrie, în debutul ședinței Parlamentului, unde urma să fie prezentat raportului Comisiei de anchetă privind frauda bancară, fracțiunea PD a înaintat o moțiune de cenzură pentru retragerea votului de încredere a Guvernului Maia Sandu. Ulterior, însă, la 7 noiembrie, democrații au anunțat că retrag moțiunea, din motiv că înțeleg că aceasta nu va întruni numărul necesar de voturi.

În aceeași zi, Igor Dodon a anunțat că PSRM pregătește, la rândul său, o moțiune de cenzură, pe care o va înainta în cazul în care șefa Cabinetului de Miniștri, Maia Sandu, va prezenta în Parlament proiectul privind modificări la Legea Procuraturii, adoptat de Guvern cu o zi înainte, proiect ce prevede că, prim-ministrul va fi cel care va înainta o listă scurtă formată din cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general către Consiliul Superior al Procurorilor.

Așa cum Maia Sandu nu a renunțat la proiect și l-a prezentat în Parlament, la 8 noiembrie, în cadrul aceleiași ședințe, fracțiunea PSRM a înaintat moțiunea de cenzură. Ulterior, deputatul PSRM Vasile Bolea a declarat că Maia Sandu are la dispoziție 72 de ore pentru a retrage proiectul privind asumarea răspunderii. În caz contrar, va fi investit un alt Guvern sau vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.

Iar la 12 noiembrie, Guvernul Maia Sandu a picat, după cinci luni de la învestire. Cu votul deputaților din Partidul Socialiștilor, susținuți de Partidul Democrat, moțiunea de cenzură înaintată de PSRM a trecut. De menționat că fracțiunea Partidului Șor s-a abținut de la vot.

Iar a doua zi, la data de 13 noiembrie, Igor Dodon l-a desemnat pe consilierul său, Ion Chicu, la funcția de premier.


Pub