„La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 33 de ani a rămas cu o mână blocat într-un aparat de prelucrare a crupelor.
Salvatorii au efectuat lucrări de deblocare a persoanei, ulterior aceasta a fost preluată de medici și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.
Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști”, comunică instituția.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 39 situații de risc.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!