Emilian Crețu și-a petrecut cei 35 de ani așa cum se cuvine, cu o petrece pe cinste, într-un local din capitală. I-au fost alături cei mai apropiați oameni – familia, dar și prietenii. A lipsit doar sora sa Nina, care este în vacanță.
Și tortul a fost pe măsura omagiatului, iar la modul cum l-a savurat Emilian, cu siguranță a fost și gustos. Pe fundal a răsunat piesa băieților de la 3 Sud Est, „De ziua ta”.
La miezul nopții, Emilian Crețu i-a mulțumit mamei sale, prezentă la petrecere, pentru faptul că i-a dat viață.
„Cu siguranță, prietenii sunt foarte importanți în viața fiecărui om, dar din punctul meu de vedere, cei mai importanți sunt părinții, cei care ți-au dat viață. Din păcate, tăticul nu este, dar mămica e aici, alături, o iubesc tare mult și îi mulțumesc lui Dumnezeu că ea este mama mea și eu sunt feciorul ei”, a spus actorul.
Nina, sora mai mică a lui Emilian, a lipsit de la petrecere, dar i-a dedicat un mesaj de felicitare pe rețelele sociale.
Astăzi, după petrecerea nocturnă, Emilian Crețu a făcut și unboxing-ul caodurilor pe care le-a primit de ziua sa, ajutat de nepoata sa, Lavinia.
Suprizele au continuat, pe parcursul zilei de astăzi. Emilian Crețu a fost invitat pe șantierul companiei de construcții cu care colaborează. Actorul a fost dat hura cu roaba,de către meșterii de pe șantier, iar în dar a primit un tort și o floare, pe care a dus-o direct în noua sa casă, încă în construcție.
Actorul a mulțumit urmăritorilor săi pentru miile de mesaje și a plecat în vacanță, menționând că urmează un zb0r de 13 ore, timp în care va reușit să citească toate felicitările pe care le-a primit.
Vedeți mai multe imagini video de la ziua lui Emilian Crețu și cum a fost dat hura cu roaba, pe shok.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!