Suspectul, un bărbat de 59 de ani pe nume Ghenadi Șcherbakov, stătea și bea în fața scării unui bloc din Moscova. La un moment dat, vecinii au chemat poliția, pentru că bărbatul se îmbătase și făcea gălăgie, scrie Gazeta.ru.
La sosirea poliției, Șcherbakov nu a fost deloc cooperant. Fără să stea prea mult pe gânduri, a înșfăcat o piscă ce trecea în acel moment pe alături, a zdruncinat-o pentru a o face să-și scoată ghearele, după care a înfipt-o în fața polițistului. Felina i-a provocat răni pe față omului legii și i-a deteriorat uniforma.
După toate, făptașul a petrecut o noapte în arest preventiv, timp în care a negat ferm acuzațiile, spunând că pisica l-a atacat singură pe polițist.
Fapta lui Șcherbakov se încadrează în prevederile articolului 318 din codul penal al Federației Ruse, privind violența împotriva unui om al legii, astfel, atacul său cu pisica îi poate aduce o condamnare de până la cinci ani de închisoare.
Incidentul s-a petrecut în luna octombrie, anul trecut, însă oamenii legii au inițiat dosarul penal abia acum. Nu este clar de ce autoritățile au așteptat un an până să-l pună pe bărbat sub acuzare. De asemenea, nu se știe dacă pisica a fost rănită și ce s-a întâmplat cu ea între timp.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!