Conform prevederilor legislației electorale, în decurs de 3 zile, consiliile electorale urmează să-și aleagă din rândul membrilor săi, prin vot secret, președintele, vicepreședintele și secretarul.
Totodată, consiliile urmează să facă publică informația privind locul (biroul), data și ora primirii documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar și de consilier local în consiliile locale (după caz), cu 24 de ore până la începerea recepționării documentelor de la candidați.
Amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de hotărârea Parlamentului Republicii Moldova prin care, pe perioada stării de urgență, este posibilă organizarea alegerilor locale noi în unele unități administrativ-teritoriale. În acest fel, CEC a revocat hotărârea de suspendare a procesului de organizare a scrutinului planificat, anterior, pentru data de 15 mai și a stabilit data de 29 mai curent pentru desfășurarea alegerilor locale în unele localități din țară.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!